Atracțiile turistice de la poalele Tâmpei: bijuterii medievale în Brașov
Brașovul, orașul aflat la poalele Tâmpei, uimește vizitatorii cu farmecul său medieval, fiind un loc plin de străzi înguste, clădiri istorice, ziduri fortificate, turnuri și bastioane care te transportă înapoi în timp. Întreg județul se dovedește a fi o adevărată comoară ascunsă printre vârfurile înalte și pădurile din Munții Carpați, oferind numeroase locuri de vizitat.
Printre cele mai emblematice atracții turistice se numără Biserica Neagră, un important lăcaș de cult gotic cu o istorie de peste 600 de ani. Construcția bisericii a început în anul 1384 și a durat aproape un secol, fiind finalizată abia în 1477. Inițial, aceasta a fost o biserică romano-catolică, dar în secolul al XVI-lea a fost reformata în evanghelic-luterană, fiind locul primei slujbe de acest tip din țară, oficiată în 1542.
Un moment tragic din istoria Bisericii Neagre a fost incendiul devastator din aprilie 1689, care a afectat grav edificiul, negrind zidurile cu funingine și determinându-i astfel numele actual. Lucrările de reconstrucție au avut loc până în 1722, datorită eforturilor întregii comunități. Între anii 1836 și 1839, biserica a fost dotată cu o orgă impresionantă, iar altarul neogotic, situat pe latura sudică, a fost completat între 1865 și 1866. Biserica Neagră adăpostește astăzi o colecție variată de covoare orientale, picturi murale și artefacte unice.
Un alt simbol al Brașovului este Casa Sfatului, un reper istoric, cultural și arhitectural situat în centrul Pieței Sfatului, cu turnul său de ceas de aproximativ 58 de metri înălțime. Aceasta a fost construită în prima parte a secolului al XV-lea și a servit drept sediu pentru administrația locală timp de secole. De-a lungul anilor, Casa Sfatului a suferit multiple avarii și a fost reconstruită, cele mai semnificative lucrări având loc după incendiul din 1689, finalizate în 1778. Clădirea de astăzi păstrează elemente din stilurile arhitecturale gotic, renascentist și baroc, oferind vizitatorilor o imagine a diversității istorice a orașului.
Începând cu anul 1990, Casa Sfatului găzduiește Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde vizitatorii pot afla mai multe despre trecutul bogat al orașului. Aceste atracții fac din Brașov un loc obligatoriu de vizitat pentru toți iubitorii de istorie și cultură.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail