Încep primele licitații pentru parcările de reședință. Brașovenii din Bartolomeu sunt așteptați să închirieze un loc începând din data de 15 iulie, în funcție de strada pe care locuiesc/ Ce trebuie să facă persoanele care au deja un loc închiriat și plătit
După cum anunța primarul George Scripcaru săptămâna trecută, începând cu 15 iulie se reiau procedurile de atribuire a locurilor de parcare. Primul cartier în care brașovenii își vor putea închiria, din nou, un loc de parcare este Bartolomeu Nord. Astfel, din 15 iulie și până în 22 iulie, la Școala Gimnazială nr. 14, corp B, de pe str. Agricultorilor nr. 5, sunt așteptați cei care doresc să își închirieze un loc de parcare. Vor fi atribuite locurile de parcare declarate libere. Locurile de parcare considerate libere au rezultat fie în urma solicitărilor depuse de cei care le dețineau, fie în urma verificărilor inspectorilor primăriei (care au constatat că utilizatorii lor nu îndeplineau condițiile prevăzute în Regulamentul pentru parcări rezidențiale), fie în cazul neplății abonamentului de către deținători. Până atunci, doar locuitorii din acest cartier, care au domiciliul și autoturismulînmatriculat la adresa de domiciliu, trebuie să depună actele doveditoare pentru revalidarea locurilor de parcare. ,,Ne propunem ca începând cu 15 iulie să trecem la etapa de închiriere a parcărilor de reședință în cartierele din municipiul Brașov. Începem cu Bartolomeu și mergem pe următorul principiu: ne raportăm la regulamentul existent astăzi, care spune că o parcare de reședință înseamnă că ești domiciliat la adresa respectivă și mașina este înmatriculată în Brașov și este tot pe adresa proprietarului. În această procedură nu vor intra cei care se încadrează în acest principiu și sunt cu plata la zi. Nu vom viza aceste locuri de parcare, doar validăm această situație. Dar acolo, pe teren, sunt și altfel de situații. Există locuri de parcare care nu mai sunt utilizate de către cineva sau persoana respectivă nu mai locuiește, a plecat, a decedat sau s-a mutat. Acele locuri de parcare păstrate libere le vom scoate la licitație pentru cei interesați”, preciza primarul George Scripcaru în urmă cu câteva zile. Procedurile de atribuire pentru cartierul Bartolomeu Nord vor avea loc conform următorului program: Data: 15.07.2025, ora 9.00, Școala Gimnazială nr. 14, corp B, str. Agricultorilor nr. 5 Data: 17.07.2025, ora 9.00, Școala Gimnazială nr. 14, corp B, str. Agricultorilor nr. 5 Data: 22.07.2025, ora 9.00, Școala Gimnazială nr. 14, corp B, str. Agricultorilor nr. 5 Participanții vor prezenta, în original, cartea de identitate/buletinul și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă și copie documente necesare pentru obținere parcare, în cazul celor care nu au depus. În situația cererilor deja depuse, se vor prezenta documente valabile, pentru actualizarea dosarelor. Copiile după documentele doveditoare vor fi semnate pentru conformitate pe proprie răspundere de către solicitant. Persoanele care nu pot participa la procedură pot delega o altă persoană, printr-o împuternicire scrisă de mână, anexând în copie cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă. Pentru desfășurarea în condiții optime a procedurilor, la licitație se va prezenta o singură persoană pentru fiecare cerere depusă. Situația cu locurile de parcare de reședință libere va putea fi consultată pe planurile ce vor fi afișate pe site-ul www.brasovcity.ro începând cu data de 10.07.2025. Menționăm că situația cu locurile de parcare disponibile poate suferi modificări în cazul apariției unor noi locuri libere. Până în data de 10 iulie, Primăria Municipiului Brașov derulează activitatea de actualizare date și confirmare a locurilor de parcare de reședință din cartierul Bartolomeu Nord. În acest sens, cei care au domiciliul și autoturismul înmatriculat la adresa de domiciliu trebuie să trimită următoarele documente: – copie CI/BI din care să reiasă domiciliul la adresa pentru care a fost atribuit locul de parcare; – copie certificat de înmatriculare autovehicul, la adresa de domiciliu, pe numele persoanei fizice care deține abonamentul de parcare. Documentele se vor transmite la Primăria Municipiului Brașov din b-dul Eroilor nr. 8, la C.I.C. (Centrul de Informații pentru Cetățeni), programul de lucru cu publicul fiind de luni – până joi, între orele 8.00 – 14.00, iar vineri, între orele 8.00 – 13.00, sau online, pe e-mailul contact@brasovcity.ro.
În mijlocul naturii, cu muzică, tururi ghidate și dialoguri sub cerul liber, Făgăraș Fest propune o experiență autentică, construită în jurul valorilor noastre: respect pentru natură, comunitate și ceilalți participanți. „Pentru ca atmosfera festivalului să fie plăcută și sigură pentru toți, am pregătit câteva reguli esențiale privind accesul, plățile și comportamentul în zona de camping. Făgăraș Fest are loc între 11–13 iulie, în satul Sebeșu de Sus, comuna Racovița, județul
.
Drumarii brașoveni anunță că, astăzi, se fac lucrări de întreținere, care necesită restricții de circulație pe mai multe șosele din județul Brașov. „Pe Varianta Brașov, se lucrează la așternerea unor covoare asfaltice, traficul fiind închis pe o bandă din două. Porțiunea afectată este între DN11 (ieșirea spre Hărman) și DN13 (ieșirea spre Feldioara). Se lucrează atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții. Pe DN1, între Predeal și Timișul
.
În 2 august, de la ora 19:00, la Sala Patria, Filarmonica Brașov propune publicului o întâlnire remarcabilă cu un ansamblu de elită din Polonia: Wrocław Baroque Ensemble, aflat sub conducerea carismaticului dirijor Andrzej Kosendiak. Alcătuit din interpreți de top din mai multe țări europene, ansamblul aduce la Brașov o formulă rafinată, ce reunește instrumente de epocă și voci atent alese pentru autenticitatea timbrală și expresivitate. Veți putea asculta sonorități baroce
.
În această dimineață în jurul orei 04:00, un echipaj al Poliției Locale Brașov aflat în patrulare a depistat în zona 3 Alimentar ( giratoriul Toamnei – Calea București – 15 Noiembrie-Zizinului ) doi minori care se deplasau cu o bicicletă. În urma discuțiilor purtate cu aceștia, minorii au declarat că au luat bicicleta de pe strada Republicii, dintr-un suport destinat acestora, menționând că era singura neasigurată cu sistem antifurt.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.