Impozitele și taxele locale ar putea fi dublate de anil viitor, este concluzia întâlnirii primarilor marilor municipii cu reprezentanții Guvernului. Impozitele locale s-ar putea majora cu 70%, aceasta este „ideea din acest moment”, a declarat marți Constantin Toma, primarul PSD al municipiului Buzău, după întâlnirea dintre reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Municipiilor din România, potrivit Economedia.ro. Întrebat de reporteri dacă ar putea fi dublate impozitele locale, Constantin Toma a spus: „Se vor mări cu 70%. Asta este ideea din acest moment. La un moment dat exista un soft. Bineînțeles, nu putea fi aplicat în localitățile din zona rurală și în localitățile mai mici, mă refer la orașe. Probabil în marile orașe se putea aplica”. Întâlnirea de marți de la Palatul Victoria a avut ca temă reforma administrației publice locale. „Este vorba de acest pachet 2 în mod special. Sunt reduceri de personal de circa 20%”, a precizat Constantin Toma. Premierul Ilie Bolojan a continuat consultările cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, în contextul întâlnirilor de lucru organizate cu autorităţile locale pe tema reformei administraţiei publice locale, anunţă Guvernul, citat de News.ro. ”Suntem la jumătatea anului 2025 într-o situaţie dificilă, atât pe componenta de deficit bugetar, cât şi pe cea de investiţii aflate în derulare. Am început implementarea primului pachet de măsuri fiscale pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi corectarea unor dezechilibre. Datele Ministerului Finanţelor ne arată că trebuie să continuăm această direcţie. Aşadar, pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administraţiei publice. Ţinta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administraţia publică, să îmbunătăţim încasarea impozitelor locale, să creştem eficienţa serviciilor publice şi să continuăm descentralizarea”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
Lansat pe 1 august 2025, StartPost își propune să faciliteze înființarea unei companii în România, în special pentru startup-uri, freelanceri, microîntreprinderi și afaceri online care nu dispun de un spațiu fizic pentru birou. Serviciul este disponibil în oficiile poștale din toată țara, inclusiv în marile orașe și în toate cele 41 de oficii poștale județene, și poate fi accesat atât fizic, cât și online. Mai jos, prezint pașii procedurali pe
.
Pasagerii din Brașov și întreaga regiune a Transilvaniei vor beneficia, din această toamnă, de mai multe opțiuni de călătorie spre capitala Ungariei. Wizz Air, partenerul de încredere al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, anunță creșterea frecvenței zborurilor pe ruta Brașov – Budapesta – Brașov. Începând cu data de 26 octombrie 2025, Wizz Air va opera patru curse săptămânale pe această rută. Pe lângă zborurile deja existente în zilele de luni, miercuri și
.
Criptomonedele nu mai sunt doar un subiect de discuție pentru pasionații de tehnologie. Tot mai mulți români aleg să investească în Bitcoin, Ethereum sau alte active digitale ca formă de economisire sau diversificare financiară. Dar ce faci atunci când ai nevoie urgent de bani, iar portofelul tău e plin de crypto? Îți vinzi investiția? Sau există o alternativă mai inspirată? Ei bine, o platformă numită YouHodler oferă exact această alternativă:
.
Ce a cerut România prin SAFE: Aproximativ 70% din proiecte vizează achiziții pentru industria națională de apărare, iar 30% infrastructura de transport și conectare logistică. Aplicanți: Cancelaria premierului, în cooperare cu Administrația Prezidențială și ministerele de linie.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.