Trafic blocat și intervenție de urgență în această dimineață pe centura ocolitoare a municipiului Brașov, în zona pasarelei care traversează Calea Feldioarei, pe sensul de mers către cartierul Stupini. Conform primelor informații de la fața locului, la accident au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov: autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipaje de descarcerare și echipaje medicale SMURD. În accident au fost implicate mai multe autoturisme, iar una sau mai multe persoane au rămas încarcerate. În carambol a fost implicat și un autocar care facce curse regulate România – Spania. Pompierii lucrează în aceste momente pentru eliberarea victimelor și acordarea primului ajutor. La scurt timp după impact, traficul a fost complet blocat pe segmentul de centură dintre ieșirea din Brașov și accesul către cartierul Stupini, în dreptul pasarelei Calea Feldioarei. Autoritățile recomandă șoferilor să evite zona și să folosească rute alternative. La momentul redactării acestui articol, nu există încă o comunicare oficială din partea IPJ Brașov sau ISU Brașov referitor la cauzele exacte ale accidentului sau numărul final de victime.
Începând cu 30 septembrie, locuitorii din Brașov și din întreaga regiune a centrului României vor putea călători mai rapid și mai confortabil spre sudul Italiei, grație noii rute aeriene directe Brașov – Napoli, operată de compania Wizz Air. Este o oportunitate ideală pentru cei care își doresc o vacanță într-o zonă spectaculoasă, unde cultura, gastronomia și peisajele se împletesc armonios. Noua rută va fi operată de trei ori pe săptămână,
.
Trafic restricționat în Lunca Câlnicului. Azi, 15 iulie 2025, la intrarea în Lunca Câlnicului – DN11, traficul auto este afectat de lucrările de remediere a unei avarii la conducta de alimentare cu apă a localității. Mai precis, deplasarea automobilelor este îngreunată pe sensul de circulație către Sfântu Gheorghe, deoarece o parte din bandă este ocupată de utilajele folosite la lucrările de reparații. Estimăm că lucrările vor fi finalizate până la
.
Există povești care nu doar că ne ating, ci ne opresc din goana zilnică și ne pun pe gânduri. Ne fac să ne uităm înăuntrul nostru cu mai multă blândețe, să ascultăm ce spun corpul, inima, gândurile. Așa este și povestea Stefanie Combüchen, invitata emisiunii De vorbă cu EA, realizată de Elena Apostol. Departe de a fi o simplă practiciană în terapii alternative, Stefanie Combüchen este genul de om care
.
Doi ofertanți pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar trenului metropolitan. Municipalitatea și Asociația de Transport Brașov vor să introducă acest sistem ca una dintre soluțiile de reducere a traficului dinspre zona metropolitană spre Brașov. Finanțarea implementării proiectului poate fi asigurată cu fonduri europene. Pentru a reduce traficul generat de utilizarea autoturismelor proprii ca soluție de transport, primăria continuă programul de mobilitate sustenabilă în interiorul orașului, dar și din zona metropolitană
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.