Totul a început în 5 iunie, când un bărbat a reclamat că, în plină zi, în doar jumătate de oră, i-au fost furate din mașină portofelul și telefonul mobil. Autoturismul avea geamul portierei dreapta lăsat deschis – un detaliu speculat rapid de hoț. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bănuitul este același tânăr de 27 de ani, care ar mai fi dat lovitura în alte zone ale orașului, de data aceasta prin spargerea geamurilor laterale. „În continuare, din verificările efectuate s-a constatat faptul că în Timișoara au fost înregistrate mai multe fapte de furt calificat, din interiorul autoturismelor, prin spargerea geamului unei portiere, existând bănuiala rezonabilă că au fost săvârșite de același bărbat”, explică cei de la IPJ Timiș. Astfel, în 26 iunie, tânărul a fost depistat pe Calea Moșnitei din Timișoara, fiind condus la Secția 2 pentru a fi audiat, dispunându-se efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt și a patru infracțiuni de furt calificat. În aceeași zi, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri, 27 iunie, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la imobilul în care locuiește, de unde au fost ridicate mai multe bunuri folositoare anchetei. Totodată, în cursul zilei de ieri magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Polițiștii brașoveni au ieșit pe teren pentru a-i depista pe șoferii care circulă cu mașini modificate ilegal sau în stare tehnică necorespunzătoare. Pe 27 iunie, între orele 19:00 și 24:00, în plin sezon turistic, mai multe echipaje ale Poliției Municipiului Brașov, alături de reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat o amplă acțiune de control. Vizate au fost mașini cu modificări neomologate și cele care nu corespund din punct de
.
Premierul Ilie Bolojan l-a numit vineri pe fostul ministru Radu Oprea (PSD) în funcția de secretar general al guvernului, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Oprea o înlocuiește în funcție pe Cristina Trăilă (PNL), potrivit G4Media.ro. Postul de secretar general al guvernului a revenit PSD în urma negocierilor din coaliție. Secretarul general al guvernului este o poziție-cheie în executiv, controlând direct câteva zeci de instituții și bugetele acestora. În
.
Silvia Pohrib, o expertă contabilă cu o poveste incredibilă, a demonstrat că limitele profesionale pot fi depășite cu pasiune și curaj. Despr experiența ei a vorbit la emisiunea „Drumul spre Succes”, realizată de prof. univ. Tiberiu Foriș. De la contabilitate la doctorat în industria aerospațială și leadership în ONG-uri, Silvia Pohrib inspiră prin munca sa dedicată educației și agriculturii de precizie. Descoperă cum această femeie a transformat provocările în oportunități
.
O cotă de 20% din plaje va fi liberă de șezlonguri cu plată – legea a trecut de Senat. Turiștii și localnicii ar putea avea acces gratuit la o parte din plajele de pe litoral! Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede că 20% din suprafața de nisip trebuie să rămână liberă, pentru cei care vor să-și pună prosoape sau propriile șezlonguri. În acest fel, și autoritățile locale
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.