Primele zece ţări care s-au calificat în finala concursului muzical Eurovision au fost selectate după prima semifinală care a avut loc marţi seara în oraşul suedez Malmo, transmit agenţiile DPA şi Reuters. Ţările care şi-au asigurat locul în finala de sâmbătă a concursului Eurovision sunt: Serbia, Portugalia, Slovenia, Lituania, Finlanda, Cipru, Irlanda, Luxemburg, Ucraina şi Croaţia, ultimele două fiind considerate favorite, relatează Agerpres. Ţările ghinioniste au fost: Australia, Azerbaidjan, Islanda, Polonia şi Moldova. Duo-ul australian Electric Fields a mizat pe hit-ul „One Milkali (One Blood)”, cu versuri parţial într-o limbă aborigenă, însă acesta nu le-a adus prezenţa în finală. Artista irlandeză Bambie Thug, purtând o ţinută goth-electro-pop, a reuşit să se califice în finală, cu piesa „Doomsday Blue”. Ea a fost nevoită să îşi modifice machiajul scenic, considerat pro-palestinian. Cântăreaţa născută în Cork, în vârstă de 31 de ani, a explicat într-o conferinţă de presă că mesajul pe care îl afişa iniţial pe corp era în scrierea Ogham medievală timpurie şi se traducea prin încetarea focului şi libertate, o aluzie la situaţia din Gaza şi pe fondul includerii Israelului în competiţie. O purtătoare de cuvânt a EBU a declarat că mesajul „a încălcat regulile concursului care sunt concepute pentru a proteja natura apolitică a evenimentului”, precizând că delegaţia irlandeză a fost de acord să schimbe machiajul. Semifinala de marţi a inclus, de asemenea, evoluţiile a două dintre ţările aşa-numite „Big Five”, care asigură cea mai mare parte a finanţării pentru acest concurs muzical – Regatul Unit şi Germania – precum şi Suedia, care în calitate de câştigătoare a concursului Eurovision de anul trecut este anul acesta gazdă şi s-a calificat automat în finală. Următoarea semifinală va avea loc joi seară, când urmează să fie selectate alte zece ţări pentru finală din 16 concurenţi. Joi vor evolua, de asemenea, celelalte trei ţări din „Big Five” – Franţa, Spania şi Italia. Baby Lasagna din Croaţia (pe numele real Marko Purisic, de 28 de ani) şi duo-ul ucrainean, alyona alyona, de 28 de ani, şi Jerry Heil, de 32 de ani, se numără printre cei cinci concurenţi cei mai bine cotaţi la casele de pariuri, alături de Italia, Ţările de Jos şi Elveţia. Nivelul de securitate a fost ridicat în jurul Malmo Arena, însă poliţia a declarat că seara a decurs conform planului. Eurovision se autoproclamă un eveniment apolitic, iar organizatorii au rezistat apelurilor de a boicota Israelul la competiţia din acest an, stârnind proteste din partea artiştilor şi miniştrilor, notează Reuters. Se preconizează că evoluţia artistei Eden Golan, reprezentanta Israelului, care concurează cu melodia „Hurricane” se va afla în centrul atenţiei în a doua semifinală de joi, casele de pariuri plasând-o printre primele zece ţări favorite la câştigarea competiţiei. Reprezentanta Republicii Moldova, Natalia Barbu, care a urcat pe scenă cu piesa „In The Middle”, nu a fost selectată printre cei zece concurenţi din prima semifinală şi nu s-a calificat în marea finală a Eurovision 2024, informează Moldpres. Organizat de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), Eurovision a avut loc anual din 1956. Concursul muzical atrage cifre uriaşe de vizionare, cu peste 160 de milioane de persoane conectate la transmisiuni în 2023. Marea finală are loc pe Malmo Arena, sâmbătă seara, începând de la ora 19:00 GMT. România nu s-a înscris la ediția din acest an. Sursa: g4media.ro Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Echipaje de stingere din cadrul ISU Hunedoara, de la subunitățile din Deva, Petroșani, Hunedoara, Orăștie și Brad intervin pentru lichidarea unui incendiu cu degajări mari de fum, izbucnit la groapa de deșeuri de la Bârcea Mare, judeţul Hunedoara. Pompierii încearcă să stingă un puternic incendiu care a cuprins o goapă de gunoi din judeţul Hunedoara. A fost emis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens. ”60 de pompieri militari de la
.
Ilie Bolojan promite că guvernul „va ataca” şi pensiile speciale. Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că cel mai târziu în pachetul doi sau trei de măsuri fiscale vor ataca şi problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon ci este pur şi simplu o necesitate socială. Şeful Executivului a menţionat că suntem singura ţară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani, cu o
.
Braşovenii sunt aşteptaţi astăzi, la un nou târg volant cu produse românești în Piaţa Unirii din Şchei. Târgul volant de producători revine Sâmbătă, 5 Iulie, în Piața Unirii (Prund), între orele 09:00 – 15:00, anunţă Serviciul Public de Administrare Piețe Braşov. Programul poate fi prelungit în funcție de numărul vizitatorilor. La târg veți găsi legume și verdețuri de sezon, fructe proaspete precum cireșe, caise, vișine, piersici, pepeni, ouă de casă,
.
În contextul avertizărilor de caniculă și disconfort termic accentuat emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Călători informează publicul că pot apărea întârzieri și dificultăți în circulația trenurilor, generate de condițiile atmosferice extreme specifice sezonului cald. Restricțiile de viteză care se impun din cauza temperaturilor extreme sunt decise de către CFR SA – administratorul infrastructurii feroviare, ele ducând inerent la întârzieri în circulația trenurilor de călători. CFR Călători depune eforturi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.