Codul Rutier: Tipuri de sancțiuni și amenzile în 2024
În România, Codul Rutier stabilește două categorii principale de sancțiuni pentru șoferi. Pe de o parte, există abateri minore sau moderate, care atrag amenzi contravenționale, iar în anumite situații, se poate decide suspendarea temporară a permisului de conducere. De cealaltă parte, abaterile grave sunt considerate infracțiuni, sancționate penal, iar în unele cazuri se poate ajunge la retragerea dreptului de a conduce.
Sancțiunile contravenționale sunt aplicate de polițiști sau agenții de la Poliția Locală, în timp ce infracțiunile rutiere sunt constatate de poliție, dar acestea pot fi sancționate doar de instanțele de judecată, în urma unui proces.
În ceea ce privește amenzile de circulație în 2024, acestea sunt clasificate în cinci clase de sancțiuni. Punctul de amendă se calculează pe baza salariului minim brut pe economie. Potrivit reglementărilor, pentru anul 2024, valoarea unui punct de amendă reprezintă 5% din salariul minim. În ianuarie 2024, salariul minim a fost stabilit la 3.300 de lei, ceea ce înseamnă o valoare a punctului de amendă de 165 de lei. Deși salariul minim poate crește, Guvernul a decis plafonarea punctului de amendă la această valoare.
Astfel, pentru șoferi, cea mai mare amendă de circulație în 2024 este de 3.300 de lei. Pentru persoanele juridice, aceasta poate ajunge la 16.500 de lei. Este important de menționat că sancțiunile pot fi aplicate și cumulativ. De exemplu, un șofer care comite mai multe abateri simultan – cum ar fi vorbitul la telefon, neportul centurii, depășirea vitezei cu peste 70 km/h și ITP-ul expirat – va primi amenzi separate pentru fiecare abatere, ajungând astfel la sancțiuni totale aproape de 12.000 de lei. În plus, permisul de conducere va fi suspendat pentru 120 de zile.
Dacă un șofer nu plătește amenda de circulație, aceasta va fi adăugată în istoricul fiscal. Aceasta înseamnă că impozitele și alte taxe nu vor putea fi achitate până la achitarea sancțiunii. De asemenea, primăria poate solicita executarea silită, ceea ce poate duce la poprirea conturilor și vânzarea bunurilor pentru recuperarea creanțelor.
Conform legii, orice datorie la bugetul local sau de stat se prescrie după un anumit timp. Astfel, sancțiunile contravenționale se prescriu automat dacă nu au fost aplicate în termen de 6 luni de la comiterea faptei. De asemenea, executarea sancțiunilor se prescrie dacă procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de două luni de la aplicarea sancțiunii. Dreptul statului de a cere executarea silită a amenzii se prescrie în termen de 5 ani, începând cu 1 ianuarie a anului următor aplicării sancțiunii.
Prin urmare, dacă un șofer nu plătește amenda și primăria nu solicită executarea silită, sancțiunea se prescrie în maximum 6 ani. De exemplu, o amendă primită în 2024 se va prescrie pe 31 decembrie 2030.
Pentru mai multe informații și noutăți legate de circulație, urmărește pagina noastră de Facebook.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail