Potrivit unor surse, stâna unde copilul ar fi fost abuzat şi supus la munci grele ar aparține, viceprimarului din Ungra. Urmare a comunicatului nr. 4 din data de 03.04.2024, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: La data de 03.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că acesta , în diferite perioade din anii 2022 și 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit și adăpostit o persoană vătămată minoră (în vârstă de 12 ani), într-o așezare păstorească (stână) amplasată pe raza unei comune din județul Brașov, în scopul exploatării acesteia prin supunerea la executarea unei munci și la îndeplinirea de servicii pentru care victima minoră, din cauza vârstei fragede, nu putea exprima un consimțământ liber. Inculpatul a abuzat de autoritate conferită de funcția publică deținută în cadrul comunității rurale și totodată a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a victimei minore ( provenită dintr-o familie cu mai mulți copii minori, cu o situație materială precară, la limita sărăciei și cu un nivel de instrucție extrem de scăzut) oferind și dând bani părinților victimei în schimbul consimțământului acestora ca minorul să fie transferat la respectiva așezare păstorească. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inițial, victima minoră (școlarizată la acel moment) a prestat diverse munci, la grajduri, după orele de curs, în intervalul orar 12.00 – 23.00-00.00, ulterior abandonând școala și rămânând permanent la stână, unde a continuat să fie supusă la munci grele, neremunerate și adăpostită într-un spațiu impropriu, fără minime condiții de igienă. Pentru munca depusă, persoanei vătămate minore i-au fost oferite diferite cantități de tutun pentru a-și confecționa țigări și o masă pe zi. În cursul zilei de ieri, procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Brașov au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului. La data de 03.04.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus măsura controlului judiciar, față de încheierea instanței procurorii formulând contestație. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Brașov. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, potrivit IPJ.
Dovadă stau clipurile de mai jos, în care putem vedea că rădăcinile unor arbori de sub Tâmpa sunt complet putrezite, iar copacii se pot prăbuși în orice moment. Mai grav este că arborii pot cădea direct pe traseul turistic. Reprezentanți ai comisiei pentru evaluarea pomilor și experți în domeniu au fost astăzi la fața locului și au tras primele concluzii pe care vă invităm să le ascultați și să le
.
Un copil în vârstă de 3 ani a fost descoperit singur într-un autobuz din municipiul Brașov, fără niciun adult însoțitor. Datorită reacției rapide a autorităților, minorul a fost identificat, preluat în siguranță de către polițiști și reunit cu mama sa, într-un timp foarte scurt. Incidentul s-a petrecut în data de 3 iulie 2025, în jurul orei 14:52, atunci când conducătorul unui autobuz care circula în municipiul Brașov a observat un
.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat o amplă acțiune de control în municipiul Brașov, vizând prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și a infracțiunilor ce țin de protecția drepturilor de proprietate intelectuală. În data de 3 iulie 2025, oamenii legii au derulat verificări într-un cunoscut complex comercial de pe strada Bazaltului, din municipiul Brașov. Acțiunea s-a concentrat asupra a
.
Un pas important pentru descongestionarea traficului și reducerea riscului de inundații a fost făcut prin avizarea favorabilă a proiectului de extindere a DN13 la patru benzi, în zona ieșirii din Brașov spre Târgu Mureș. Totodată, se va moderniza și podul peste pârâul Ghimbășel, cu o lărgire semnificativă între maluri. Această investiție vine ca răspuns la două probleme stringente: traficul îngreunat în nordul orașului și inundațiile care afectează periodic gospodăriile din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.