Ratele la bănci vor exploda din toamnă
Inapoi

Ratele la bănci vor exploda din toamnă

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Evenimente
Vești îngrijorătoare pentru românii care au credite la case. Ratele acestora vor exploda de la toamnă, mai exact începând cu data de 1 octombrie. În funcție de durata creditului și valoarea ratei, românii vor plăti cu până la 100 de lei mai mult în fiecare lună, arată statisticile. Totul vine după ce IRCC va ajunge în toamnă la cel mai ridicat nivel de când a fost introdus, iar noua valoare se va aplica începând cu luna octombrie. Astfel, indicele IRCC, după care sunt calculate ratele la locuințele achitate în lei, va urca de la 5,55% la 6,07%. Este cel mai ridicat nivel de la introducerea acestui indicator, în mai 2019. Până atunci, vor crește prima oară ratele celor cu împrumuturi legate de ROBOR. Situația este rezultatul tensiunilor economice și politice acumulate în ultimele luni, după adoptarea noilor măsuri de austeritate luate de Guvern, care își lasă amprenta și asupra pieței financiare din țara noastră. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like! Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Steagul roșu, arborat pe plajele din Eforie! 15 persoane au murit înecate

Marea este agitată, anunță Radio România Constanța. Valurile sunt mari, iar curenții de adâncime sunt puternici, avertizează salvamarii. Săptămâna trecută, la Eforie Nord, un adolescent de 13 ani a fost salvat de la înec după ce s-a aventurat în apa mării și a fost tras, în larg, de curenți. De la începutul sezonului estival, 15 persoane au murit înecate, pe litoralul românesc. În acest context, salvamarii îndeamnă turiștii să țină .

Evenimente

Un meteorit mai vechi decât Pământul a căzut peste o casă din Statele Unite 

Un meteorit s-a prăbușit peste o casă din Statele Unite, iar cercetătorii au descoperit că acesta avea o vechime de 4,56 miliarde de ani. Adică, este mai vechi decât Pământul. Cercetătorii de la Universitatea din Georgia au examinat un fragment din roca ce a străpuns acoperișul unei case din orașul McDonough din statul american Georgia. Aceștia au estimat că meteoritul s-a format acum 4,56 miliarde de ani, fiind cu aproximativ .

Evenimente

Taylor Swift șochează fanii: „The Life of a Showgirl” – noul album anunțat în podcast

Superstarul internațional Taylor Swift, câștigătoare a 14 premii Grammy și deținătoare a recordului de patru trofee pentru Albumul Anului, a făcut marți un anunț care a încins rețelele sociale: lansarea celui de-al 12-lea album de studio, intitulat „The Life of a Showgirl”. Artista a ales să dezvăluie surpriza în cadrul podcastului New Heights, găzduit de iubitul ei, starul NFL Travis Kelce, și fratele acestuia, Jason Kelce. Într-un moment intens comentat .

Evenimente

Loteria Română: Report de peste 4,09 milioane de euro

Un report de peste 20,74 milioane de lei (peste 4,09 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, iar la Joker, reportul a ajuns la peste 28,22 milioane de lei (peste 5,56 milioane de euro), la aceeași categorie, informează, luni, Loteria Română. Joi, 14 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

13:52

Steagul roșu, arborat pe plajele din Eforie! 15 persoane au murit înecate

Marea este agitată, anunță Radio România Constanța. Valurile sunt mari, iar curenții de adâncime sunt puternici, avertizează salvamarii. Săptămâna trecută, la Eforie Nord, un adolescent de 13 ani a fost salvat de la înec după ce s-a aventurat în apa mării și a fost tras, în larg, de curenți. De la începutul sezonului estival, 15 persoane au murit înecate, pe litoralul românesc. În acest context, salvamarii îndeamnă turiștii să țină
Image Description

12:52

Nereguli grave la produsele de panificație! ANPC a dat amenzi de 2,8 milioane lei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prezintă rezultatele controalelor desfășurate în iunie, la nivel național, la comercializare, etichetare, prezentare și publicitate a pâinii și produselor de panificație, precum și a produselor de morărit. Verificările au scos la iveală numeroase nereguli, care au fost sancționate cu amenzi, avertismente și retrageri de produse de pe piață. Din cei 628 de operatori economici controlați, 532 prezentau deficiențe. În total, au fost verificate peste 22
Image Description

12:06

Un meteorit mai vechi decât Pământul a căzut peste o casă din Statele Unite 

Un meteorit s-a prăbușit peste o casă din Statele Unite, iar cercetătorii au descoperit că acesta avea o vechime de 4,56 miliarde de ani. Adică, este mai vechi decât Pământul. Cercetătorii de la Universitatea din Georgia au examinat un fragment din roca ce a străpuns acoperișul unei case din orașul McDonough din statul american Georgia. Aceștia au estimat că meteoritul s-a format acum 4,56 miliarde de ani, fiind cu aproximativ
Image Description

12:00

Taylor Swift șochează fanii: „The Life of a Showgirl” – noul album anunțat în podcast

Superstarul internațional Taylor Swift, câștigătoare a 14 premii Grammy și deținătoare a recordului de patru trofee pentru Albumul Anului, a făcut marți un anunț care a încins rețelele sociale: lansarea celui de-al 12-lea album de studio, intitulat „The Life of a Showgirl”. Artista a ales să dezvăluie surpriza în cadrul podcastului New Heights, găzduit de iubitul ei, starul NFL Travis Kelce, și fratele acestuia, Jason Kelce. Într-un moment intens comentat
Image Description

11:55

Loteria Română: Report de peste 4,09 milioane de euro

Un report de peste 20,74 milioane de lei (peste 4,09 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, iar la Joker, reportul a ajuns la peste 28,22 milioane de lei (peste 5,56 milioane de euro), la aceeași categorie, informează, luni, Loteria Română. Joi, 14 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:19

- Cluj - Un șofer de taxi din Cluj a „uitat” că are roșu la semafor și s-a crezut la curse: A ignorat total semaforul și a forțat intrarea în intersecție VIDEO

Incidentul a avut loc într-o zonă circulată din oraș, unde aglomerația era deja ridicată la acea oră. Ignorând semaforul care ar fi trebuit să-l oblige să oprească, șoferul taxiului a accelerat și a pătruns în intersecție, creând o situație extrem de periculoasă pentru ceilalți conducători auto și pietoni. Maniera iresponsabilă a taximetristului a stârnit reacții de indignare în rândul martorilor. Un șofer, aflat în intersecție și căruia i se făcuse
Image Description

14:18

- Cluj - De la debut direct în top! Dino Mikanovic, ales printre cei mai buni fotbaliști ai rundei a 5-a

Deși Universitatea Cluj nu a reușit să spargă seria rezultatelor nefavorabile, unul dintre jucătorii săi a ieșit în evidență în runda cu numărul 5 a sezonului regulat. Dino Mikanovic, debutant în tricoul alb-negru, a impresionat în meciul disputat împotriva celor de la Petrolul Ploiești, încheiat la egalitate, scor 1-1. Mijlocașul a evoluat 67 de minute și a fost apreciat pentru modul în care și-a gestionat prima apariție sub culorile „studenților”.
Image Description

14:16

- Covasna - Horoscop marți, 12 august 2025

Marți, 12 august 2025, conjuncția dintre Venus și Jupiter în Rac aduce un val de energie pozitivă, căldură emoțională și dorință de apropiere. Este un moment excelent pentru a întări relațiile deja existente, pentru a exprima recunoștința față de cei dragi și pentru a crea noi legături, pe baze sincere. Gesturile de afecțiune sunt primite cu bucurie, iar generozitatea este răsplătită pe măsură. Iată cum este influențată fiecare dintre cele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete