Românii vor plăti o nouă taxă de 250 de dolari pentru vizele SUA. Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform unei prevederi din proiectul de lege referitor la politica internă recent adoptat de administraţia Trump, relatează CNN, potrivit News.ro. Taxa se va aplica tuturor vizitatorilor care trebuie să obţină vize de non-imigrant pentru a intra în Statele Unite. Aceasta include mulţi turişti şi vizitatori în scop de afaceri, studenţi internaţionali şi alţi vizitatori temporari. Turiştii şi călătorii în scop afaceri din ţările care fac parte din Visa Waiver, programul de scutire de viză, inclusiv Australia şi multe ţări europene, nu sunt obligaţi să obţină vize pentru şederi de 90 de zile sau mai puţin. România nu este inclusă în prezent în Programul Visa Waiver. Plata va fi solicitată la momentul eliberării vizelor şi nu vor exista scutiri de taxe. Călătorii care respectă condiţiile vizei pot primi rambursarea taxelor după încheierea călătoriei, conform prevederilor. În anul fiscal 2024, SUA au eliberat aproape 11 milioane de vize de non-imigrant, potrivit cifrelor Departamentului de Stat. ÎNCĂ NU SE ŞTIE CUM VA FI RAMBURSATĂ TAXA Avocatul specializat în imigraţie Steven A. Brown, partener la firma Reddy Neumann Brown PC din Houston, a caracterizat taxa ca fiind o „garanţie rambursabilă” într-o postare recentă despre noua politică. Mecanismul de obţinere a rambursării nu este clar deocamdată, a subliniat Brown. Departamentul pentru Securitate Internă, agenţia care a instituit noua taxă, nu a oferit încă detalii despre procesul de rambursare sau despre orice alte aspecte ale punerii în aplicare a politicii. „Taxa de integritate a vizelor necesită coordonare între agenţii înainte de implementare”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Securităţii Interne într-o declaraţie pentru CNN. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că taxa a fost stabilită „pentru a sprijini priorităţile administraţiei de consolidare a aplicării legilor referitoare la imigraţie, pentru a descuraja depăşirea perioadei de şedere în cazul vizelor şi pentru a finanţa securitatea frontierelor”. Taxele care nu sunt rambursate vor fi „depozitate în fondul general al Trezoreriei”, prevede proiectul de lege. Taxa iniţială, pentru anul fiscal 2025, este stabilită la 250 de dolari sau la „suma stabilită de secretarul Departamentului Securităţii Interne, prin ordin”. Taxa este supusă ajustărilor anuale în funcţie de inflaţie. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că detaliile referitoare la modificarea implementată de DHS vor fi publicate pe pagina de informaţii privind vizele a Departamentului de Stat al SUA. „UN URIAŞ PAS ÎNAPOI” Asociaţia de Turism a Statelor Unite, o organizaţie naţională non-profit care are ca scop creşterea numărului de călătorii către şi în SUA, a lăudat alte părţi ale proiectului de lege privind politica internă ce ar investi în modernizarea vămilor şi a controlului traficului aerian, dar a calificat noua taxă de viză drept „un uriaş pas înapoi”. „Această taxă, care va fi de cel puţin 250 de dolari şi se adaugă taxelor de viză existente, creează o barieră financiară inutilă pentru vizitatorii internaţionali”, a declarat Erik Hansen, vicepreşedinte senior al asociaţiei pentru relaţii guvernamentale. Conform calculelor U.S. Travel, taxa ar creşte „costurile iniţiale” ale vizitelor în SUA cu 144%.
Inaugurat în urmă cu un an, parcul avea nevoie de o serie de îmbunătățiri și reparații pentru a răspunde nevoilor brașovenilor. Au fost adăugate elemente noi, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, a fost refăcută fântâna, există o toaletă automatizată și a fost creat un nou loc de joacă. Inaugurat în primăvara anului trecut, parcul ,,La Iepure” a intrat în acest an într-un proces amplu de reparații și amenajări, astfel încât
.
SUA se retrag din nou din UNESCO, în urma deciziei lui Trump de a ieși din instituțiile globale. PARIS – Statele Unite se pregătesc să părăsească din nou UNESCO, agenția ONU pentru educație, știință și cultură. Aceasta conform unor diplomați europeni citați de Reuters. Decizia vine pe fondul revenirii președintelui Donald Trump la Casa Albă. De asemenea, reflectă o politică externă marcată de retragerea din organizațiile internaționale. Președintele Donald Trump,
.
Program de lucru redus la stat: 4 zile pe săptămână în loc de 5 pentru angajații CFR. O companie de stat din România a anunțat că reduce salariile angajaților cu 20%, dar și programul de lucru la doar patru zile pe săptămână. Este vorba despre CFR S.A. Astfel, aproape 1500 de angajați vor fi afectați și se vor trezi de luna viitoare cu salariile mai mici. În plus, în loc
.
Cod galben meteo – potrivit meteorologilor, la început în zona Carpaților Meridionali și Orientali, iar către orele serii în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și nordul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cod galben meteo – în intervale scurte
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.