Municipiul Brașov, prin contractul încheiat cu SC Coral Impex SRL, anunță desfășurarea acțiunilor de tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor în perioada 11 – 31 august 2025, în mai multe zone din oraș. Intervențiile vor avea loc în două intervale orare, pentru a acoperi eficient toate zonele vizate: Lucrările se vor realiza în conformitate cu prevederile legale și cu Programul Unitar de Acțiune, având ca scop protejarea vegetației urbane, în special arbori, trandafiri și buxus, împotriva bolilor și dăunătorilor care pot afecta spațiile verzi din municipiu. Tratamentul va fi realizat cu substanțe omologate de Ministerul Agriculturii, aplicate în concentrații sigure și eficiente: Toate aceste produse sunt biodegradabile, destinate utilizării în medii exterioare, și nu sunt toxice pentru oameni sau animale. Cu toate acestea, se recomandă evitarea zonelor tratate în timpul acțiunilor, pentru a preveni contactul direct cu substanțele pulverizate. Cetățenii sunt rugați să evite zonele în care se efectuează tratamente, în special în momentele de pulverizare. În plus, apicultorii sunt avertizați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine, deoarece substanțele pot fi dăunătoare în contact direct cu insectele. Dacă condițiile meteorologice nu permit desfășurarea acțiunilor conform programului stabilit, intervențiile vor fi reprogramate, iar cetățenii vor fi informați în timp util. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta: Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Traficul rutier este complet blocat pe DN1, la ieșirea din Codlea spre Făgăraș, în urma unui accident rutier grav care a avut loc în dimineața zilei de 7 august 2025. În eveniment au fost implicate patru autovehicule, iar impactul a fost suficient de puternic încât să necesite intervenția echipajelor medicale pentru trei dintre persoanele aflate în mașini. Polițiștii rutieri și echipele de la Serviciul Criminalistic sunt la fața locului pentru
.
‘Din primele cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 43 de ani și un minor de 9 ani, cetățeni străini, s-ar fi aflat într-o piscină gonflabilă, iar din cauze care urmează a fi stabilite, s-ar fi electrocutat’, a transmis IPJ Sibiu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cele două persoane au fost găsite în stare de inconștiență și le sunt aplicate manevre de
.
Vedetele zilei vor fi, desigur, Nia și Zuri, cele două leoaice africane pe care vizitatorii le pot adopta simbolic prin programul „Adoptă la zoo, conservă în natură”. Prin această inițiativă, persoanele interesate pot contribui direct la eforturile de conservare a unei specii vulnerabile, într-un context în care numărul leilor africani din sălbăticie este în continuă scădere. „Ziua Mondială a Leului este pentru noi un moment-cheie prin care ne dorim să
.
Un bărbat din Crizbav a fost reținut de polițiști după ce, în urma unui conflict spontan, a distrus un autoturism folosind un obiect contondent. Incidentul a avut loc marți dimineață, 6 august, iar agresorul a ajuns pentru 24 de ore în arestul Poliției Brașov. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au intervenit în jurul orei 10:40, în urma unei sesizări privind un act de distrugere a unui autoturism
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.