Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei poliţe RCA a fost de peste 5,6 milioane lei, arată o analiză realizată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), citată de News.ro. ”Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei poliţe RCA a fost de peste 5,6 milioane lei, arată o analiză realizată la nivelul Membrilor asociaţiei. Această sumă a fost acordată pentru a acoperi prejudiciile rezultate dintr-un accident produs de o autoutilitară în Italia. În total, valoarea primelor 10 despăgubiri plătite în baza poliţelor obligatorii RCA în 2023 a fost de 34,7 milioane lei. Fiecare dintre aceste despăgubiri a acoperit atât vătămări corporale, cât şi daune materiale”, arată UNSAR. Dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut semnificativ în 2023, cu peste 8%, ajungând la valoarea de 10.750 lei, ceea ce echivalează cu aproximativ 2.150 EUR. Asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza poliţelor RCA, de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar şi 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR). Conform Raportului ASF pentru anul 2023, asiguratorii autorizaţi de Autoritate au plătit despăgubiri pentru aproximativ 292.000 dosare de daună. Acest număr nu include însă daunele avizate la sucursalele asigurătorilor din UE care prestează activităţi de asigurare în România pe baza dreptului de stabilire (FOE), nici la cele deschise la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în urma falimentelor City Insurance şi Euroins, şi nici dosarele de daună care sunt deschise, dar se află în rezervă. De altfel, aceste daune nu sunt incluse nici în calculul indicatorilor specifici precum rata daunei sau rata combinată care sunt prezentaţi în acelaşi raport. Tocmai de aceea, pentru a obţine o înţelegere completă a pieţei RCA, este foarte important ca în calculul tuturor indicatorilor relevanţi să fie incluse şi daunele avizate la companiile care au intrat în faliment, în speţă City Insurance şi Euroins, deoarece aceste două companii deţineau peste 70% din totalul dosarelor deschise la acel moment. Nu în ultimul rând, trebuie incluse despăgubirile achitate de BAAR pentru neasiguraţi atât în ţară cât şi în străinătate, deoarece fondul din care aceste despăgubiri se plătesc este constituit din contribuţiile asigurătorilor RCA, ca procent din primele RCA încasate. Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică. Sursa: economedia.ro Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Guvernul Bolojan a aprobat primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului bugetar, în ciuda avizului negativ (consultativ) primit vineri de la Consiliul Economic și Social (CES). Proiectul legislativ merge acum la Parlament, iar cel târziu marți, guvernul își va asuma răspunderea pe acesta. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit vineri seară, de la ora 21.40, și au decis ca ședința comună a celor două camere ale Parlamentului
.
În weekendul 5–6 iulie, Cetatea Râșnov devine tărâm de arome uitate, focuri de gătit medieval și gusturi care povestesc. Ateliere, degustări, meșteșugari și muzică veche – toate te așteaptă printre ziduri pline de istorie. Transilvania se gustă cu toate simțurile: două zile de povești, arome și tradiții în Grădina Cetății Râșnov! În primul weekend din iulie, Cetatea Râșnov găzduiește un eveniment aparte, care aduce laolaltă istoria, gastronomia, meșteșugurile și bucuria
.
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relatează Europa Liberă care publică șase documente, toate etichetate „strict confidențial”, potrivit HotNews.ro. Primul astfel de document a fost trimis în 19 august, iar ultimul în 20 decembrie. Cei trei
.
Dovadă stau clipurile de mai jos, în care putem vedea că rădăcinile unor arbori de sub Tâmpa sunt complet putrezite, iar copacii se pot prăbuși în orice moment. Mai grav este că arborii pot cădea direct pe traseul turistic. Reprezentanți ai comisiei pentru evaluarea pomilor și experți în domeniu au fost astăzi la fața locului și au tras primele concluzii pe care vă invităm să le ascultați și să le
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.