Australia a făcut cel mai recent anunț privind recunoașterea statului palestinian la Adunarea Generală a ONU din septembrie, alăturându-se Regatului Unit, Canadei și Franței în acest pas istoric. Recunoașterea Palestinei are, la un anumit nivel, o semnificație simbolică – semnalează un consens global tot mai mare în ceea ce privește dreptul palestinienilor de a avea propriul stat. Pe termen scurt, aceasta nu va avea impact asupra situației din Gaza, scrie The Conversation. Din punct de vedere practic, formarea unui viitor stat palestinian format din Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est este mult mai dificil de realizat. Guvernul israelian a exclus soluția celor două state și a reacționat cu furie la inițiativa celor patru membri ai G20 de a recunoaște Palestina. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a calificat decizia drept „rușinoasă”. Care sunt problemele politice care trebuie rezolvate înainte ca un stat palestinian să devină realitate? Și care este rostul recunoașterii dacă aceasta nu depășește aceste obstacole aparent insurmontabile? - la aceste întrebări oferă un răspuns Martin Kear, Lector la Departamentul de Guvernare și Relații Internaționale al Universității din Sydney, Australia. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Prima problemă este ce să se întâmple cu așezările israeliene din Cisiordania și Ierusalimul de Est, pe care Curtea Internațională de Justiție le-a declarat ilegale. Din 1967, Israelul a construit aceste colonii cu două obiective în minte: să împiedice orice divizare viitoare a Ierusalimului și să exproprieze suficient teritoriu pentru a face imposibilă crearea unui stat palestinian. În prezent, există peste 500.000 de coloniști în Cisiordania și 233.000 în Ierusalimul de Est. Palestinienii consideră Ierusalimul de Est o parte indispensabilă a oricărui stat viitor. Ei nu vor accepta niciodată un stat fără Ierusalimul de Est drept capitală. În luna mai, guvernul israelian a anunțat că va construi 22 de noi colonii în Cisiordania și Ierusalimul de Est – cea mai mare expansiune a coloniilor din ultimele decenii. Ministrul apărării, Israel Katz, a descris această măsură ca fiind „o mișcare strategică care împiedică înființarea unui stat palestinian care ar pune în pericol Israelul”. În ultimele luni, guvernul israelian s-a apropiat și mai mult de anexarea completă a Cisiordaniei. A doua problemă este cea a viitoarei frontiere între un stat palestinian și Israel. Demarcațiile Fâșiei Gaza, Cisiordaniei și Ierusalimului de Est nu sunt frontiere recunoscute la nivel internațional. Ele sunt mai degrabă linii de încetare a focului, cunoscute sub numele de „Linia Verde”, care datează din războiul din 1948, care a dus la crearea statului Israel. Cu toate acestea, în Războiul de Șase Zile din 1967, Israelul a capturat și ocupat Cisiordania, Gaza, Ierusalimul de Est, Peninsula Sinai a Egiptului (restituită ulterior) și Înălțimile Golan ale Siriei. Și guvernele israeliene succesive au folosit construirea de așezări în teritoriile ocupate, alături de infrastructuri extinse, pentru a crea noi „fapte pe teren”. Israelul își consolidează controlul asupra acestui teritoriu prin desemnarea lui ca „teritoriu de stat”, ceea ce înseamnă că nu mai recunoaște proprietatea palestiniană, împiedicând și mai mult posibilitatea creării unui viitor stat palestinian. De exemplu, potrivit cercetărilor profesorului israelian Neve Gordon, înainte de 1967, granițele municipale ale Ierusalimului acopereau aproximativ șapte kilometri pătrați. De atunci, construcția de colonii israeliene a extins granițele sale estice, astfel încât acum acoperă aproximativ 70 de kilometri pătrați. Israelul folosește, de asemenea, zidul de separare sau bariera, care se întinde pe aproximativ 700 km prin Cisiordania și Ierusalimul de Est, pentru a expropria și mai mult teritoriul palestinian. Potrivit unei cărți publicate în 2013 de cercetătorii Ariella Azoulay și Adi Ophir, zidul face parte din politica guvernului israelian de curățare a spațiului israelian de orice prezență palestiniană. Acesta separă spațiile urbane și rurale palestiniene contigue, izolând aproximativ 150 de comunități palestiniene de terenurile agricole și pășunile lor. Bariera este întărită de alte metode de separare, cum ar fi punctele de control, movile de pământ, blocaje rutiere, șanțuri, porți și bariere rutiere și ziduri de pământ. Apoi, există geografia complexă a ocupației israeliene în Cisiordania. În conformitate cu Acordurile de la Oslo din anii 1990, Cisiordania a fost împărțită în trei zone, denumite Zona A, Zona B și Zona C. În Zona A, care reprezintă 18 % din Cisiordania, Autoritatea Palestiniană exercită controlul majoritar. Zona B se află sub autoritatea comună israeliano-palestiniană. Zona C, care reprezintă 60 % din Cisiordania, se află sub control israelian deplin. Controlul administrativ trebuia să fie transferat treptat către palestinieni în conformitate cu Acordurile de la Oslo, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Zonele A și B sunt astăzi separate în multe diviziuni mici, care rămân izolate unele de altele din cauza controlului israelian asupra Zonei C. Această ghetoizare deliberată creează reguli, legi și norme separate în Cisiordania, menite să împiedice libera circulație între zonele palestiniene și să împiedice realizarea unui stat palestinian. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media În cele din urmă, există condițiile pe care guvernele occidentale le-au impus pentru recunoașterea unui stat palestinian, care îi privează pe palestinieni de capacitatea de a acționa. Printre acestea se numără în primul rând condiția ca Hamas să nu joace niciun rol în guvernarea unui viitor stat palestinian. Această condiție a fost susținută de Liga Arabă, care a cerut, de asemenea, Hamas să se dezarmeze și să renunțe la puterea din Gaza. Fatah și Hamas sunt în prezent singurele două mișcări politice palestiniene capabile să formeze un guvern. Într-un sondaj realizat în luna mai, 32% dintre respondenții din Gaza și Cisiordania au declarat că preferă Hamas, comparativ cu 21% care susțin Fatah. O treime nu susține niciuna dintre cele două mișcări sau nu are o opinie. Mahmoud Abbas, liderul Autorității Palestiniene, este profund nepopular, 80% dintre palestinieni dorindu-i demisia. O Autoritate Palestiniană „reformată” este opțiunea preferată a Occidentului pentru guvernarea unui viitor stat palestinian. Dar dacă puterile occidentale le refuză palestinienilor posibilitatea de a alege un guvern după propria voință, dictând cine poate participa, noul guvern ar fi probabil considerat ilegitim. Acest lucru riscă să repete greșelile încercărilor occidentale de a instala guverne alese de ele în Irak și Afganistan. De asemenea, joacă în favoarea extremiștilor Hamas, care nu au încredere în democrație și o consideră un instrument de impunere a unor guverne marionete în Palestina, precum și în favoarea discursului promovat de Israel, potrivit căruia palestinienii sunt incapabili să se guverneze singuri. Remedierea acestor probleme și a multor altora va necesita timp, bani și eforturi considerabile. Întrebarea este: cât capital politic sunt dispuși să cheltuiască liderii Franței, Regatului Unit, Canadei și Australiei (și alții) pentru a se asigura că recunoașterea Palestinei va duce la crearea unui stat real? Ce se va întâmpla dacă Israelul refuză să-și demonteze coloniile și zidul de separare și continuă anexarea Cisiordaniei? Ce sunt dispuși sau capabili să facă liderii occidentali? În trecut, ei nu au fost dispuși să facă mai mult decât să emită declarații ferme în fața refuzului Israelului de a avansa soluția celor două state. Având în vedere aceste îndoieli cu privire la voința politică și puterea reală a statelor occidentale de a obliga Israelul să accepte soluția celor două state, se pune întrebarea: pentru ce și pentru cine este recunoașterea? - conchide Martin Kear. Citește și: Ce înseamnă recunoașterea unui stat palestinian. Cum schimbă noua abordare a Parisului și Londrei peisajul politic în Orientul Mijlociu
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.