Ce condiție pune Kremlinul pentru o întâlnire între Putin și Zelenski
Inapoi

Ce condiție pune Kremlinul pentru o întâlnire între Putin și Zelenski

Postat pe 25 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, vineri, că o eventuală întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar putea avea loc doar ca etapă finală pentru semnarea unui acord de pace. Dmitri Peskov a afirmat că este puţin probabil ca o astfel de întâlnire să aibă loc până la sfârşitul lunii august, aşa cum a propus Ucraina, relatează Reuters, preluat de Agerpres. „O reuniune la cel mai înalt nivel poate şi trebuie să fie punctul ultim în definitivarea soluţiei la conflict, precum şi să consolideze modalităţile şi acordurile elaborate de experţi. Este imposibil să se facă invers", a afirmat Peskov. „Este posibil să parcurgi un proces atât de complex în 30 de zile? Ei bine, evident, este puţin probabil", a adăugat el. Un delegat ucrainean a declarat miercuri, după cea de-a treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia la Istanbul, că Kievul a propus o întâlnire între Putin şi Zelenski în august, care s-ar încadra în termenul de 50 de zile stabilit săptămâna trecută de preşedintele american Donald Trump pentru a se ajunge la o înţelegere. Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni severe Rusia şi ţările care cumpără petrol rusesc dacă nu se ajunge la un acord până la începutul lunii septembrie. Peskov a calificat din nou poziţiile de negociere ale celor două părţi drept „diametral opuse". „Este puţin probabil ca acestea să se poată apropia peste noapte. Acest lucru va necesita o muncă diplomatică foarte complexă", a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

06:25

EXCLUSIV Mofetele din România: O resursă rară pentru Sănătate

Emanațiile naturale de dioxid de carbon din zonele post-vulcanice ale României sunt o resursă rară, întâlnită doar în câteva locuri din lume. Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, evidențiază valoarea lor terapeutică și potențialul turistic. În acest articol, explorăm ce sunt mofetele și cum pot contribui la sănătate și turism. „Sunt foarte folositoare pentru cei care au probleme efective de circulație periferică,” explică Nicu Rădulescu. Aceste
Image Description

12:33

EXCLUSIV Performanțe și perspective: Evaluarea secțiilor sportive ale CSM Corona Brașov

Sub conducerea lui Bogdan Oancea, CSM Corona Brașov își consolidează poziția ca lider al sportului brașovean. În cadrul emisiunii Culisele Zilei cu Sebastian Dan, Oancea a oferit o evaluare detaliată a secțiilor sportive și a planurilor de viitor. Secția de hochei beneficiază de investiții majore: „Toți juniorii clubului vor începe sezonul cu echipament nou, oferit în mare parte de un partener economic.” Oancea a mai anunțat crearea unei zone de
Image Description

11:43

EXCLUSIV Băile Herculane, cu ape termale folosite de romani, o comoară a României. Află istoria lor de la expertul Nicu

Băile Herculane, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din România, are o istorie fascinantă care începe în epoca romană. Apele termale bogate în sulf au atras războinicii romani, care se vindecau aici după bătălii. Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, a dezvăluit importanța istorică și provocările actuale ale acestei stațiuni emblematice, în emisiunea „Drumul spre succes”, moderată de prof. univ. Tiberiu Foriș. „Tinerii războinici mergeau
Image Description

09:50

Cum îl caracterizează Viktor Orban pe Ilie Bolojan. Premierul maghiar a amintit de „gestul fantastic, neașteptat pentru români”, făcut de Ungaria (VIDEO)

Premierul Viktor Orban, care se află la Băile Tuşnad, a vorbit vineri despre întâlnirea sa informală pe care a avut-o miercuri cu premierul Ilie Bolojan, pe care l-a caracterizat ca fiind un „om serios, cu concepţii clare” şi cu experienţă, cu ajutorul căruia România, care trece printr-o situaţie dificilă, are şanse „bune” să-şi rezolve problemele, relatează MTI, potrivit News.ro. Premierul Viktor Orban susţine că Ungaria a făcut anul trecut un
Image Description

09:01

”Casa Lupuţ”, monument istoric din Sălaj, distrusă într-un incendiu (FOTO)

„Casa Lupuţ”, un monument istoric de o valoare inestimabilă din judeţul Sălaj a fost distrus, vineri, într-un incendiu. ”Casa Lupuţ”, asociată cu legenda meşterilor ce au lucrat la ridicarea bisericii din Cizer sub îndrumarea lui Horea, face parte integrantă dintr-o gospodărie tradiţională reconstituită în urma unui proiect cu finanţare externă, potrivit News.ro. Ministerul Culturii anunţă demersuri pentru evaluarea pagubelor şi măsuri de urgenţă. ”Ministerul Culturii a fost informat în cursul
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:04

- Gorj - A fost cea mai fierbinte zi din ultimii 50 de ani!

Țara noastră a trecut printr-un weekend al extremelor meteo – dacă o mare parte din țară a suferit din cauza caniculei intense, inclusiv capitala, unde s-au înregistrat temperaturi la umbră de 42 de grade celsius, în partea de vest a țării, furtunile au măturat teritoriul. Sudul României a îndurat temperaturi de foc, sâmbătă, aproape toate județele din Muntenia și Oltenia fiind sub un cod roșu de caniculă. Multe altele din
Image Description

09:03

- Gorj - Furtuna a oprit concertul Radio Zu. Mai mulți spectatori au fost răniți

Concertul organizat de Radio Zu pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara a fost afectat de o furtună puternică care a lovit județul Timiș, iar zece persoane au fost rănite, dintre care cinci au fost transportate la spital. Evenimentul a fost întrerupt temporar. Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, sâmbătă, în intervalul 07:00 – 21:00, au fost înregistrate efecte în 27 de localităţi din opt judeţe, potrivit IGSU. Este vorba
Image Description

09:00

- Gorj - TRAGEDIE: Fetiță de trei ani, strivită sub roțile unui autoturism condus de un tânăr

O fetiță de 3 ani a murit sâmbătă după amiază într-un groaznic accident de circulație produs în satul Leordoasa, din comuna doljeană Argetoaia. Potrivit Poliției Rutiere Filiași, în timp ce conducea un autoturism pe strada Școlii, un tânăr de 26 de ani, din comuna Argetoaia, a surprins și accidentat o fetiță de 3 ani din aceeași localitate, care a pătruns pe șosea. În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete