Cum a ajuns Volodimir Zelenski să se confrunte cu cea mai mare criză politică a președinției sale
Inapoi

Cum a ajuns Volodimir Zelenski să se confrunte cu cea mai mare criză politică a președinției sale

Postat pe 24 Jul 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Cu șase ani în urmă, Volodimir Zelenski îi îndemna pe cetățenii țării sale să le semnaleze autorităților anticorupție dacă li s-a oferit mită. Acum, aceeași agenție a ajuns în centrul celei mai mari crize politice cu care s-a confruntat Zelenski de când a preluat președinția Ucrainei, după ce au apărut acuzații privind subminarea principiilor democratice și consolidarea puterii prin adoptarea unor măsuri autoritare, ceea ce a declanșat proteste la Kiev și a trimis unde de șoc în toată Europa, relatează Financial Times. Decizia neașteptată luată marți de a aduce Biroul Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAPO) sub autoritatea procurorului ales de președinte a provocat proteste publice și critici în legătură cu presupuse excese de putere ale executivului pe timp de război. Un consilier guvernamental i-a acuzat pe liderii Ucrainei că încearcă să-i reducă la tăcere pe critici și că permit deriva țării înspre autoritarism, trădând în același timp principiile democratice pentru care ucrainenii s-au luptat și au murit în toți anii de când Rusia a invadat țara. „Rușii vor să ne omoare... dar te obișnuiești cu acel sentiment”, a scris Liubov Țibulska pe Facebook. „Mult mai grav este să simți pericolul din partea celor care guvernează țara ta – din partea oamenilor tăi pentru care ai sacrificat o parte din libertățile tale pe timp de război.” Peste 2.000 de protestatari s-au adunat în fața biroului președintelui ucrainean marți seara pentru a-i cere să blocheze legea și au scandat „rușine”. Sute de oameni au rămas pe străzi și după miezul nopții, atunci când libera circulație este restricționată – printre protestatari s-au numărat și câțiva veterani și soldați care au suferit răni pe câmpul de luptă. Organizatorii protestelor au cerut ca demonstrațiile să continue și în următoarele zile la Kiev, dar și în alte orașe precum Liov, Odesa și Dnipro. Decizia de a aduce organismele anticorupție sub supravegherea procurorului-general Ruslan Kravcenko, numit de Zelenski, a fost pregătită weekendul trecut de președinte și puternicul său șef de cabinet, Andrii Iermak, potrivit mai multor deputați și diplomați occidentali. Graba în care a fost luată decizia pare să fi fost influențată de investigațiile în desfășurare ce au ca țintă membri importanți din cercul de apropiați ai lui Zelenski și de dorința președintelui de a avea mai mult control asupra unor instituții puternice ale statului. Liderii societății civile au spus că decizia a fost luată în așa fel încât să coincidă cu o perioadă în care aliații occidentali sunt prea preocupați cu alte probleme – inclusiv cu politicile haotice ale lui Donald Trump – ca să acorde mai multă atenție politicilor interne din Ucraina. Partenerii din Vest ai Ucrainei s-au abținut să lanseze critici prea dure la adresa Kievului, inclusiv în privința corupției, pentru a nu-i oferi Rusiei și mașinăriei de propagandă a Kremlinului ocazia să transforme scandalul într-o armă cu care să atace și mai mult guvernul de la Kiev, potrivit mai multor diplomați din Occident. Mai mulți oficiali din cercul de apropiați ai lui Zelenski au spus că președintele a luat această decizie, cel puțin parțial, din cauza dosarului penal deschis de NABU împotriva fostului prim-ministru adjunct Oleksii Cernișov, un aliat important al lui Zelenski care a fost acuzat luna trecută de abuz de putere și îmbogățire ilicită. Cernișov a negat acuzațiile, însă a fost demis săptămâna trecută. Noua lege vine la ceva mai mult de o săptămână de când Zelenski și principalii lui consilieri au lansat mai multe raiduri împotriva unor critici și activiști, ceea ce a stârnit acuzații la adresa președintelui privind folosirea autorității pe timp de război pentru a marginaliza opoziția, a reduce la tăcere societatea civilă și a obține un control mai ferm asupra instituțiilor statului. La începutul acestui an, fostul președinte Petro Poroșenko a fost sancționat, împreună cu alte figuri importante din Ucraina, acesta acuzându-l mai apoi pe Zelenski de acțiuni „motivate politic”, „autoritarism” și „greșeli foarte grave”. Legea a fost votată într-o sesiune de urgență a Parlamentului chiar și de foști deputați proruși și de partidul fostului prim-ministru al Ucrainei, Iulia Timoșenko. Directorul NABU, Semen Krivonos, a spus într-un interviu pentru site-ul de știri ucrainean Livii Bereh că printre deputații care au votat pentru adoptarea legii se numără și câțiva „care au statut de suspecți” în cazuri investigate de agenția sa. Comisia parlamentară pentru aplicarea legii a aprobat legea într-o ședință organizată atât de repede încât mai mulți membri au fost nevoiți să se alăture de la distanță, prin apel video. Mai mulți lideri occidentali care susțin Ucraina s-au grăbit în încercarea de a-l convinge pe Zelenski să revină asupra deciziei, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron și președintele Consiliului European, Antonio Costa. Cu toate că Zelenski a spus că este nevoie de această lege pentru a elimina influența Rusiei asupra organismelor anticorupție din țara sa, criticii președintelui au avertizat că decizia sa subminează principiile democratice, slăbește integritatea instituțională a țării și riscă să afecteze negativ relația cu aliații occidentali într-un moment crucial al războiului contra Rusiei. Doi membri ai parlamentului, inclusiv unul din partidul președintelui ucrainean, au spus că legea se aseamănă cu așa-numita „lege a dictaturii” aprobată de parlament în ianuarie 2014 contra demonstranților Euromaidan care au ieșit în stradă să protesteze împotriva conducerii președintelui prorus de la acea vreme, Viktor Ianukovici. Criticile la adresa lui Zelenski au venit chiar și din tranșele din estul Ucrainei, acolo unde deputatul Iehor Firsov, care conduce acum o unitate de operatori de drone din Brigada 109, a spus că președintele ucrainean pare că vrea să provoace societatea să îl conteste, prin felul în care a adoptat această lege controversată. Potrivit lui Firsov, Zelenski pare să spună: „Ce o să faceți în privința asta? Oamenii care ne puteau opri sunt pe front. Cei care au ieșit la protest vor fi trimiși și ei acolo în curând.” Firsov se teme că o astfel de decizie va afecta negativ moralul trupelor de pe front. „Cu știri ca aceasta, armata va decide că, la naiba cu asta, de ce să mai luptăm pentru asta?” Șeful spionajului ucrainean, Kirilo Budanov, a postat un mesaj destul de enigmatic pe Telegram care nu este clar pe cine are ca țintă: „Istoria Ucrainei ne-a învățat că o națiune pierde atunci când este sfâșiată de contradicții interne. Sunt sigur că Ucraina va fi salvată de o armată puternică și instituții puternice. Trebuie să dăm dovadă de înțelepciune și responsabilitate.” Zelenski a anunțat miercuri seara că va propune Parlamentului un proiect de lege care să includă toate normele necesare pentru independența instituțiilor anticorupție din Ucraina.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

06:25

EXCLUSIV Mofetele din România: O resursă rară pentru Sănătate

Emanațiile naturale de dioxid de carbon din zonele post-vulcanice ale României sunt o resursă rară, întâlnită doar în câteva locuri din lume. Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, evidențiază valoarea lor terapeutică și potențialul turistic. În acest articol, explorăm ce sunt mofetele și cum pot contribui la sănătate și turism. „Sunt foarte folositoare pentru cei care au probleme efective de circulație periferică,” explică Nicu Rădulescu. Aceste
Image Description

12:33

EXCLUSIV Performanțe și perspective: Evaluarea secțiilor sportive ale CSM Corona Brașov

Sub conducerea lui Bogdan Oancea, CSM Corona Brașov își consolidează poziția ca lider al sportului brașovean. În cadrul emisiunii Culisele Zilei cu Sebastian Dan, Oancea a oferit o evaluare detaliată a secțiilor sportive și a planurilor de viitor. Secția de hochei beneficiază de investiții majore: „Toți juniorii clubului vor începe sezonul cu echipament nou, oferit în mare parte de un partener economic.” Oancea a mai anunțat crearea unei zone de
Image Description

11:43

EXCLUSIV Băile Herculane, cu ape termale folosite de romani, o comoară a României. Află istoria lor de la expertul Nicu

Băile Herculane, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din România, are o istorie fascinantă care începe în epoca romană. Apele termale bogate în sulf au atras războinicii romani, care se vindecau aici după bătălii. Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, a dezvăluit importanța istorică și provocările actuale ale acestei stațiuni emblematice, în emisiunea „Drumul spre succes”, moderată de prof. univ. Tiberiu Foriș. „Tinerii războinici mergeau
Image Description

09:50

Cum îl caracterizează Viktor Orban pe Ilie Bolojan. Premierul maghiar a amintit de „gestul fantastic, neașteptat pentru români”, făcut de Ungaria (VIDEO)

Premierul Viktor Orban, care se află la Băile Tuşnad, a vorbit vineri despre întâlnirea sa informală pe care a avut-o miercuri cu premierul Ilie Bolojan, pe care l-a caracterizat ca fiind un „om serios, cu concepţii clare” şi cu experienţă, cu ajutorul căruia România, care trece printr-o situaţie dificilă, are şanse „bune” să-şi rezolve problemele, relatează MTI, potrivit News.ro. Premierul Viktor Orban susţine că Ungaria a făcut anul trecut un
Image Description

09:01

”Casa Lupuţ”, monument istoric din Sălaj, distrusă într-un incendiu (FOTO)

„Casa Lupuţ”, un monument istoric de o valoare inestimabilă din judeţul Sălaj a fost distrus, vineri, într-un incendiu. ”Casa Lupuţ”, asociată cu legenda meşterilor ce au lucrat la ridicarea bisericii din Cizer sub îndrumarea lui Horea, face parte integrantă dintr-o gospodărie tradiţională reconstituită în urma unui proiect cu finanţare externă, potrivit News.ro. Ministerul Culturii anunţă demersuri pentru evaluarea pagubelor şi măsuri de urgenţă. ”Ministerul Culturii a fost informat în cursul
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:07

- Nationale - Un medicament pentru tratarea bolii Alzheimer în stadii timpurii este aproape de autorizare în UE. Ce este donanemab

Un nou medicament dezvoltat pentru tratamentul bolii Alzheimer în stadii timpurii este aproape de autorizare în Uniunea Europeană, după ce un comitet de experţi din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a dat o decizie favorabilă în acest sens. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) a adoptat în 24 iulie, în urma unei proceduri de reexaminare, un aviz pozitiv, recomandând acordarea unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru medicamentul
Image Description

15:06

- Cluj - Lovitură uriașă pentru U-BT Cluj! Mitchell Creek, starul cu experiență NBA, vine să facă spectacol în România

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca continuă seria impresionantă de transferuri și îl aduce în echipă pe Mitchell Creek, unul dintre cei mai apreciați baschetbaliști australieni ai momentului. Jucătorul de 32 de ani, cu meciuri bifate în NBA și un palmares bogat la nivel internațional, vine la Cluj cu un obiectiv clar: să ajute echipa să performeze la cel mai înalt nivel, atât pe plan intern, cât și european. Un traseu impresionant în
Image Description

15:02

- Gorj - Un tânăr de lângă Gorj beat și drogat, a fost arestat după ce a provocat un accident cu o mașină furată

Un tânăr de 22 de ani din județul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat o mașină, a condus-o fără permis și a provocat un accident în Craiova. Acesta a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a fost prins după ce a lovit două autoturisme. Tânărul se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete