A fost un sezon complicat plin de îmbolnăviri. De viroze peste care s-a suprapus epidemia de pojar. Frecvent, cu mult mai frecvent decât in anii precedenți, părinții m-au întrebat de ce am avut așa un sezon încărcat de boli și de ce atât de severe. Răspunsul este complex și ține de modificările pe care le-a determinat apariția Covid-19 în viața noastră. Dar și de felul în care lumea virusurilor și a bacteriilor se reorganizează. Căci este o lume, cea a micro-organismelor, care funcționează după legile ei stricte. Dar aș dori să revin la virusul respirator sincițial, care a fost cel mai frecvent și de temut agresor viral al sugarilor mici și mai ales al celor de sub 1 luna. Am mai scris despre simptomele pe care acesta le determina, despre faptul că nu avem un tratament cu adevărat pentru acest redutabil virus. Ceea ce putem face noi, ca personal medical, este sa ameliorăm suferința micilor pacienți cu aerosol, cu oxigen, cu corticoterapie și chiar cu antibiotic, atunci când evoluția se complică. Ceea ce nu am scris este că virusul afectează în mod egal pe toți copiii. Nu face nici un fel de discrimare față de rase. Sau de etnii. Suferința pe care o produce mamelor acestor copii bolnavi este egală. Nu contează rasa sau etnia mamei când sugarul sau copilul ei este bolnav. Contează doar durerea acută, de neoprit. Dorința de a fi ca o platoșă pentru copilul tău de a-i lua tu, mama lui/a ei, toată durerea. Toată lupta de a respira. Să fii tu cea care ești bolnavă în locul pruncului tău. La toate se adaugă revolta că este copilul tău pe patul de suferință. Al tău! Nu prea obișnuiesc sa descriu gândurile care mă bântuie în acele clipe când privesc duetul mama-sugar bolnav. Căci pe moment trebuie să fac tot ceea ce știu cu știința mea. Să alin suferința, să ajut să trecem cu bine peste greu. Toți facem așa. Uneori reușesc, alteori nu. Atunci mă revolt căci deși trăim în secolul vitezei, al științei care evoluează constant, al inteligenței artificiale, nu reușim să câștigăm lupta pentru prevenție și sănătate. Pentru toți prematurii care au fost bolnavi sever de bronșiolită, dintre care unii au stat pe respirație asistată, unii au pierdut lupta. Am fi putut să alegem profilaxia cu anticorpi monoclonali specifici antivirus respirator sincițial. Puteam să o facem, dar ne-a fost frică. Că poate introducem ceva în corpul copiilor noștri. Ne-am ascuns că nu sunt date suficiente. Că nu e timp. Că sunt prea mici. Date sunt de peste 25 ani, experiența este suficientă. Timp trebuie să ne facem. Înțepătura doare o fracțiune de secundă, dar scutește suferința de 10 uneori 14 zile. Precum și excreția virală de până la 47 de zile. De fapt, e mai ușor să refuzi sa accepți că puteai să previi. Doar dacă aveai încredere mai mare în doctori. Sau nu, mă iertați, dacă credeai știința și nu pe alții… Doresc doar ca nimeni, niciodată, sa nu piardă un copil printr-o afecțiune pentru care se face prevenție subvenționată complet. Și pentru că astăzi este o zi a Sănătății îmi amintesc că cel mai reușit program vreodată de sănătate publică este vaccinarea, căci a salvat și salvează milioane de vieți. Poate e timpul să credeți în corpul medical…