Înapoi la știri

Dumitru Costin anunță creșterea salariului minim la peste 4.120 lei în 2025

17 Sep 2024
3 minute min
Maria Popescu

Dumitru Costin anunță creșterea salariului minim la peste 4.120 lei în 2025

Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS), a anunțat că salariul minim pe economie ar trebui să depășească 4.120 de lei în anul 2025. Această declarație a fost făcută marți, în cadrul unei întâlniri cu Comisia juridică a Senatului, unde Costin a prezentat estimările bazate pe analize macroeconomice.

Conform simularilor realizate, salariul minim ar putea varia între 4.120 și 4.285 lei începând cu 1 ianuarie 2025. Costin a subliniat că angajații cu salariu minim au pierdut, în ultimii patru ani, aproximativ 2.000 de lei din cauza cazurilor în care s-au folosit indicatori prognozați pentru calculul salariului.

Publicitate

„Am discutat astăzi despre modificările propuse pentru proiectul de lege care are ca obiectiv transpunerea directivei europene privind salariul minim. Unele dintre sugestiile noastre se concentrează pe indicatorii care ar trebui folosiți pentru a determina valoarea salariului minim. Guvernul continuă să se refere la indicatori prognozați, iar analiza noastră a arătat un impact negativ asupra veniturilor angajaților,” a declarat Costin.

El a explicat că pentru a stabili salariul minim din 2025 este esențial să ne raportăm la cifrele macroeconomice din 2023. „Dacă am aplica formula de calcul propusă de BNS, salariul minim pentru 2025 ar trebui să fie între 4.120 și 4.285 lei. Este loc pentru negocieri între partenerii sociali și Guvern. Este important ca salariul minim să fie bazat pe indicatori stabili și nu pe prognoze fluctuante, deoarece acești indicatori îngreunează situația angajaților,” a adăugat el.

Costin a subliniat că nu este corect să comparăm salariile minime din diferite sectoare, precum IT și agricultură, menționând că există o problemă majoră cu lipsa lucrătorilor în agricultură. De asemenea, el a menționat că Ministerul Agriculturii a recunoscut în comunicările oficiale că salariul mediu din acest sector este sub salariul minim.

Proiectul de lege inițiat de Guvernul României prevede că salariul minim va fi echivalent cu 50% din salariul mediu brut și a fost trimis în luna septembrie la Senat pentru aprobat. Legea trebuie să obțină votul favorabil al Senatului și apoi al Camerei Deputaților pentru a fi validă.

Alte postari din Social
Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe