Istoria bucătăriei românești: de la primele cărți de bucate la rețete moderne
Povestea bucătăriei românești este una bogată și plină de influențe, iar cercetătorii continuă să exploreze complexitatea sa. Primele cărți de bucate cunoscute în România datează din secolul al XVIII-lea, fiind considerată mai mult o traducere decât o lucrare originală. Prima carte a fost publicată în limba română și avea titlul „Carte intru care sa scriu mancarile de peste i raci, stridii, melci, legumi, erburi si alte mancari de sec si de dulce dupre oranduiala lor”. Se crede că aceasta făcea parte din biblioteca stolnicului Costantin Cantacuzino, conținând rețete de inspirație mediteraneană, inclusiv preparate cu stridii, care nu erau frecvent consumate în acea perioadă în România.
Un alt volum important a apărut aproximativ o sută de ani mai târziu: „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”, scris de M. Kogalniceanu și C. Negruzzi. Aceasta a fost publicată inițial în foileton în ziarul Timpul din Iași, în 1841, și apoi ca volum în 1846. Tot în același an, la București, a fost publicată prima carte de bucate în limba română, semnată de Maria Maurer, care a avut cinci ediții până în 1870 și se axa mai mult pe gospodărirea tinerelor.
În 1871, Ecaterina Steriady a publicat „Buna menajeră” la Galați. Aceste cărți erau destinate domnișoarelor din clasele superioare și mijlocii ale societății, ce se pregăteau pentru a conduce un cămin după căsătorie, precum și fetelor din mediul rural care începuseră să frecventeze școli publice. Învățăturile includeau aspecte despre curățenia casei, îngrijirea hainelor, dar și rețete de mâncare, cu accent pe o dietă sănătoasă.
Cursurile de gospodărie, cum ar fi cel din 1935, erau parte integrantă a educației fetelor, inclusiv a bunicii unei autoare contemporane, care a studiat acest tip de curs în clasa a IV-a. Cursurile acoperiau teme precum gătitul și organizarea meselor, iar pentru fetele din familiile mai sărace existau manuale cu informații adaptate.
În 1865, Christ Ionnin publică „Bucătăria română”, o carte cu 224 de rețete din diverse bucătării internaționale, destinată femeilor din clasele sociale superioare. Se observă că, pe măsură ce se avansa în secolul XX, cărțile de rețete au început să reflecte și viața rurală, iar Maria Dobrescu publica în 1923 „Bucătăria sătească”, ce oferea rețete tradiționale pentru preparate românești.
Aceste lucrări, precum și altele care au apărut ulterior, inclusiv „Retete de mancaruri din bucataria veche” de Emil Procopiu în 1931, împleteau tradiția culinară cu sugestii pentru preparate românești și curente internaționale. În plus, lucrări mai recente, precum cele ale A. Kronfeld și dr. Lucreția Oprean, promovau alimente sănătoase, dovadă a dorinței crescânde de a îmbunătăți alimentația românilor.
Astfel, istoria bucătăriei românești se conturează nu doar ca o serie de rețete, ci ca un veritabil ghid al evoluției obiceiurilor culinare, ce reflectă schimbările sociale și culturale de-a lungul timpului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
