Înapoi la știri

Situația urșilor în zonele locuite se agravează

15 Oct 2024
3 minute min
Cristina Preda

Situația urșilor în zonele locuite se agravează

În plina toamnă, situația urșilor care ajung în apropierea locuințelor s-a înrăutățit. Pomii fructiferi se află în rod, ceea ce atrage aceste animale să caute hrană pe străzi și prin curțile oamenilor. Autoritățile par depășite de această problemă, în ciuda deciziei Guvernului din vară de a permite împușcarea a 55 de urși considerați periculoși.

Municipiul Săcele, aflat în județul Brașov, se numără printre zonele cele mai afectate, unde urșii intră frecvent în localități. Conform declarațiilor localnicilor, aceste apariții sunt zilnice. Un bătrân a povestit: „În fiecare seară vine. Uite, la casa de acolo. Cam pe la 9. Era într-un pom pe la 4 după-amiază. Eu știu de ce vine...de foame vine, de aia vine. Păi îți e cam frică să umbli noaptea.”

Publicitate

Alți locuitori confirmă prezența frecventă a urșilor în zonă: „E plin pe aici de urși. Unul e mai mare, altul este o ursoaică cu pui. Sparge gardurile pe acolo, vin la fructe acum că mai sunt fructe prin pom...rupe gardurile.”

Conform Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, în județ sunt în jur de 1400 de urși. Mutarea sau împușcarea acestor animale se poate realiza doar după ce primarul convoacă o comisie formată dintr-un medic veterinar și gestionarul fondului de vânătoare. În primele nouă luni ale acestui an, Jandarmeria a primit 773 de apeluri referitoare la prezența urșilor. Din aceste cazuri, doar în 5 ursi au fost tranchilizați și mutați în alte fonduri de vânătoare.

Conform legislației actuale, jandarmii sunt cei care ajung primii la fața locului. Aceștia acționează cu sirene, petarde, și, în cazuri extreme, folosesc spray-uri cu piper. Legea le limitează dreptul de a folosi arme cu tranchilizant în aceste situații. „Ordonanța 81 prevede că tranchilizarea se face doar de către medicul veterinar, la decizia comisiei stabilite pentru acest scop”, a declarat colonelul Elly Palistan, inspector șef al IJJ Brașov.

Alte postari din Social
Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe