• de la începutul lunii iulie, parohiile Ulmu, Mohreanu, Berteștii de Jos, Ciocile, Chichinețu, Stăncuța și Radu Vodă au organizat tabere, excursii, dar și activități în curtea bisericii, dedicate copiilor, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos Sute de copii de toate vârstele au participat, de la începutul lunii iulie, la Programul eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii” - care include tabere și excursii gratuite oferite de parohii, precum și activități cultural-educative și de recreere în perioada vacanței școlare - la îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian. Astfel, la începutul acestei luni, Parohiile Ulmu și Mohreanu, din cadrul Protopopiatului Făurei, au organizat, pentru mai mulți copii, o tabără de trei zile în ținutul Bucovinei. În prima zi a taberei, copiii însoțiți de părintele paroh s-au recules la moaștele Sf. Teodosie de la Mănăstirea Brazi și au vizitat Mănăstirea Voroneț. Ziua a doua a fost rezervată activităților recreative desfășurate în Parcul Ariniș, din Gura Humorului. Ziua de pomenire a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt (2 iulie) a debutat cu vizitarea Cetății Neamțului, construită de Petru Mușat și refăcută din porunca lui Ștefan cel Mare. Oaspeții s-au rugat în biserica Mănăstirii Neamțului - cel mai vechi așezământ monahal din Moldova, atestat în anul 1407 - biserică ridicată de Sfântul Ștefan și sfințită la 14 noiembrie 1497. În aceeași zi, zeci de copii din Parohiile Berteștii de Jos și Berteștii de Sus au rostit, mai întâi, Rugăciunea Domnească și au participat la o cateheză despre Sf. Părinte Constantin Sârbu. Curtea bisericii din Berteștii de Jos s-a dovedit numai bună pentru activitățile recreative care au urmat - tenis, fotbal şi jocuri ale copilăriei. La final, preotul paroh le-a oferit copiilor dulciuri și răcoritoare, cu promisiunea ca, pe viitor, aceste activități să fie intensificate. Copiii din Ciocile și Chichinețu au participat, de asemenea, la activități prilejuite de Programul eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”. Cei mici au avut parte de o zi specială. Au participat mai întâi la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica Parohiei Chichinețu, iar mai apoi în biserica Parohiei Ciocile. Prezent la slujbă, secretarul Protoieriei Însurăţei, preotul Cristian Claudiu Lascu, le-a adresat celor mici un cuvânt de suflet despre Anul omagial 2025 și despre semnificația programului de vară pentru tinerii din Eparhia Dunării de Jos, încurajându-i, totodată, să Îl caute pe Hristos. Copiii au aflat despre Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, au citit pilde și au alcătuit un panou cu citate și învățături din viața acestui nou sfânt al Bisericii. Au fost prezentate, de asemenea, momente din viața și domnia Sf. Voievod Ștefan cel Mare, iar un elev a recitat, cu emoție, poezia „Mama lui Ștefan cel Mare”. Copiii au cântat pricesne, iar Grupul vocal bărbătesc „Zestrea Bărăganului”, prezent la eveniment, a interpretat cu solemnitate cântecul „La moartea lui Ștefan Vodă”. În continuare, copiii s-au prins în horă în curtea bisericii, iar mai apoi au participat la activități recreative, cu mingi și corzi de sărit, fiind răsplătiți cu dulciuri, prăjituri și înghețate oferite cu multă dragoste de organizatori. Activitatea s-a încheiat cu o vizită la casa unui localnic pasionat de antichități, unde copiii au descoperit obiecte vechi, folosite altădată în gospodăriile tradiționale. Și copiii din Parohia Stăncuţa, Protopopiatul Însurăței, au avut parte de o zi specială, cu activități creative și recreative în cadrul Programului eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii”. Ziua a debutat cu rugăciunea din biserica parohială şi a continuat cu o cateheză despre Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu. Copiii au colorat diverse imagini cu momente din viața Mântuitorului Iisus Hristos, dar și cu noii sfinți canonizaţi de Biserică în acest an. Mai apoi, s-au jucat în curtea bisericii, iar la final preotul paroh le-a oferit dulciuri și răcoritoare. Pe 5 iulie, copiii de la Parohia Radu Vodă au participat, de asemenea, la o serie de activități duhovnicești, creative și recreative, desfășurate în curtea bisericii parohiale. După slujba Vecerniei, elevii grupului catehetic au ascultat cateheza „Drumul către sfințenie al Sfântului Părinte Dometie Manolache”. Activitatea a continuat cu diversele jocuri ale copilăriei, dar și cu activități sportive (fotbal și tenis). La final, copiii s-au delectat cu dulciuri și au povestit întâmplări din viața Sfântului Părinte Dometie Manolache, brăilean la origine. Brăila stiri Braila Vacanta din pridvorul bisericii program eparhial Administrația Dragomir. Ajutoare pentru patru familii din Chercea, afectate de un incendiu puternic Social 10 July 2025 Conferinţa Internaţională „Istorie. Spiritualitate. Cultură. Dialog și Interactivitate“ Social 4 July 2025 Pe urmele strămoșilor. Lipovenii din Brăila au vizitat lăcașele ortodoxe de rit vechi din Dobrogea Social 3 July 2025 Capcana ”păcănelelor” Social 2 July 2025 Velocity de la ”Murgoci” a scris istorie în America Timp de opt ore, se oprește apa în cartierele Viziru III și Caporal Mușat Ce cred unii parlamentari brăileni despre Ordonanța Bolojan Jandarmi în acțiune în Stațiunea Lacu Sărat dar și în municipiu și județ O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Propunere în CLM: asigurarea transportului cu autobuz spre Stațiunea Lacu Sărat Agrement la Blasova, încă o etapă Aflat în arest preventiv, după ce și-a omorât soția în bătaie, vrea la ”domiciliu” pentru că… are de strâns recolta Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Patru spitale din Brașov vor trece la un nivel superior în privința serviciilor medicale asigurate pacienților, odată cu implementarea platformelor digitale interconectate e-Health în activitatea lor de zi cu zi. Consiliul Județean Brașov a accesat patru proiecte cu fonduri 100% nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență, pe componenta C7 – Transformare digitală, pentru îmbunătățirea infrastructurii hardware (calculatoare, tablete, laptopuri, echipamente WI-FI) și a aplicațiilor software utilizate în activitatea:
.
Programul ambulatoriilor de specialitate din sistemul sanitar public urmează să fie prelungit până la ora 20.00, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că marţi a publicat în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, ordinul de ministru care va prelungi programul ambulatorilor de specialitate în unităţile publice, până la ora 20.00. ”Astăzi am publicat în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, ordinul de ministru
.
Educaţia Teatrală a fost inclusă în planul-cadru pentru licee, la clasa a XI-a indiferent de profil. Astfel, liceenii vor învăța cum să-și gestioneze emoțiile, să comunice și să se exprime liber pe scenă. „Astăzi, 8 iulie, în ultima şi cea mai semnificativă zi a Galei Absolvenţilor UNATC 2025 (30 iunie – 8 iulie), marcăm nu doar ceremonia de absolvire şi decernarea premiilor pentru cei mai valoroşi tineri artişti, ci şi
.
Definitivat 2025: Proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ – sesiunea 2025 se va desfăşura marţi, în 42 de centre – câte unul în fiecare judeţ. Primele rezultate vor fi afişate în 15 iulie. ”Marţi, 8 iulie, se va desfăşura, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ), proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2025)”, anunţă Ministerul Educaţiei şi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.