Conflict la CFR Cluj din cauza lui Kurt Zouma după înfrângerea cu Dinamo
CFR Cluj se confruntă cu tensiuni interne în jurul fundașului Kurt Zouma, transferat vara trecută cu mult entuziasm. Fotbalistul, cunoscut pentru trofeul UEFA Champions League din palmares, este criticat de colegi după eșecul suferit în etapa a 15-a cu Dinamo.
Potrivit stiridecluj.ro, atmosfera în vestiar a devenit tensionată când Zouma a fost introdus pe teren în minutul 76, iar echipa a pierdut partida. Moderatorul Cristi Coste citează nemulțumirile jucătorilor: „Uite-l pe ăsta care intră să ne mănânce meciul și are un salariu cât noi toți la un loc, deși avem restanțe de trei luni!”
Francezul trece printr-o perioadă dificilă, din cauza problemelor fizice și a unui program de pregătire foarte intens sub comanda lui Daniel Pancu. Deși a evoluat în Premier League și a câștigat trofee europene, Zouma a jucat puțin în ultimii ani și nici în ultima etapă nu a fost inclus în lot, notează sursele din club.
Fostul internațional Florin Gardoș a comentat situația, declarând că astfel de tensiuni apar frecvent când un jucător încasează un salariu mult mai mare decât al colegilor: „E riscul când aduci un jucător ca Zouma. Dacă nu performează, apar discuții. Am pățit-o și eu la Craiova.”