Guvernul discută astăzi Ordonanța Trenuleț cu măsuri fiscale și creșteri salariale pentru 2026
Astăzi, 23 decembrie 2025, proiectul cunoscut drept Ordonanța Trenuleț va fi supus analizei în ședința de Guvern, după ce a fost publicat în transparență decizională de Ministerul Finanțelor în data de 22 decembrie. Dacă va primi toate avizele necesare, ordonanța ar putea fi adoptată și conține o serie de măsuri fiscal-bugetare despre care Ministerul Finanțelor notează că vizează simplificarea taxelor și sprijinirea angajaților cu venituri mici.