Consiliul Județean a început lucrările de renovare energetică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov
Consiliul Județean a început lucrările de renovare energetică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov
În luna august, Consiliul Județean Brașov a semnat un contract important pentru renovarea energetică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii. Acest proiect beneficiază de finanțare prin PNRR, Componenta C5 - Valul Renovării.
La începutul acestei luni, după finalizarea etapei de proiectare și avizare, Primăria Brașov a emis autorizația de construire, care va fi valabilă timp de 12 luni.
Valoarea totală a contractului se ridică la 42.773.111,69 lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere. Lucrările vor fi realizate de asocierea formată din SC SSAB-AG SA, din Bacău, care este liderul asocierii, și SC Audiotech Multimedia Group SRL, din București.