Deschiderea oficială va avea loc în cadrul unui vernisaj organizat pe 1 august, de la ora 18:00, în prezența artistei, tot la Cetatea Făgăraș. Cu această ocazie, Nicoleta Opriș îi va conduce personal pe cei prezenți prin expoziție și va vorbi despre lucrările sale, inspirație și emoțiile care au stat la baza fiecărui tablou. Publicul este invitat cu drag, iar pentru o atmosferă plăcută va fi organizat un moment de socializare cu gustări. Curatorul expoziției este dr. Răzvan C. Pop, manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu – istoric și om de cultură, alături de curatorul invitat, artista plastică Anca Costea, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Tema acestei expoziții s-a născut dintr-o nevoie profundă de a explora și de a împărtăși trăirile care ne definesc ca oameni. „Emoția” este, poate, cea mai sinceră formă de comunicare – aceea care nu are nevoie de cuvinte. Fiecare tablou surprinde o fațetă aparte a emoției – apropierea dintre părinte și copil, iubirea dintre îndrăgostiți, legătura caldă dintre un copil și animalul său sau atașamentul profund față de locul natal. Pentru artistă, acel loc este Făgărașul – cu Cetatea sa impunătoare și amintirea căminului său. „Prin această expoziție, vreau să invit privitorii să se oprească în fața fiecărei lucrări și să caute emoția care le vorbește. Poate o vor găsi într-o privire, într-un gest, într-un detaliu aparent banal, dar plin de semnificație.” – spune artista. „Am ales Sala Tronului din Cetatea Făgăraș pentru că acest loc face parte din mine. Am copilărit jucându-mă în jurul cetății, iar amintirile legate de ea îmi sunt foarte dragi. E cel mai frumos loc la care m-aș fi putut gândi pentru prima mea expoziție personală – o întoarcere acasă, cu emoție.” Nicoleta Opriș este absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în domeniul artelor vizuale, restauratoare de formație și membră afiliată a Uniunii Artiștilor din Sibiu. Este o prezență activă în viața culturală și socială a orașului. Nicoleta este profesoară titulară de arte vizuale și este cunoscută pentru proiectele comunitare prin care a adus culoare și inspirație în școli, grădinițe, spitale și spații publice din regiune. „Emoție” nu este doar o expoziție de artă, ci și o mărturisire vizuală – o punte între amintiri, oameni și emoțiile care ne definesc. Perioadă: 1 august – 15 septembrie 2025 Locație: Sala Tronului, Cetatea Făgăraș Artist: Nicoleta Opriș Acces: gratuit, în timpul programului de vizitare al cetății Vernisaj: 1 august 2025, ora 18:00 – în prezența artistei Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Evenimentul de la Muzeul de Artă Brașov va avea loc sâmbătă, 26 iulie 2025, începând cu ora 17:00, iar accesul va fi liber. Pornind de la dorințele, aspirațiile și nevoile reflectate de artiști în lucrările lor, discuția – moderată de curatoarea Alexandra Ilnițchi-Ardelean – va explora, prin filtrul urban local, poziția și rolul artistului, al creației și al culturii în societatea contemporană. Evenimentul își propune să dezbată condiția actuală a
.
Primul concert începe la ora 18:00 și îi are ca protagoniști pe membrii formației Bourbon Jazz Unit. Grupul, cunoscut pentru energia și expresivitatea sa, este format din Geea (Georgiana Popescu) – voce, Alexandru Șveț – claviaturi și voce, Seby Joo – bas și Iulian Nicolau – tobe. Publicul va putea asculta reinterpretări originale ale unor piese de referință, precum „A Change is Gonna Come” de Sam Cooke, „A Tisket a
.
Evenimentul de la Reduta aduce pe scenă interpreți îndrăgiți care dau glas valorilor românești, prin cântec și suflet: Mariana Anghel, George Muraru, Claudia Mirițescu, Lorena Adam, Maria Martin, Florin Filip și Daniel Luca, acompaniați de Orchestra „Plaiuri Transilvane”, sub bagheta dirijorului prof. Ioan Iosif Liviu. Pe fundalul tricolorului și al vibrației patriotice, veți asculta cântece despre credință, libertate, unitate și memorie. Vom aduce împreună un omagiu Imnului Național – „Deșteaptă-te,
.
După concertul „Hollywood Classics”, cu muzică de film, săptămâna aceasta aduce un nou eveniment special în cadrul stagiunii estivale a Filarmonicii Brașov. Sâmbătă, 19 iulie, de la ora 20:30, scena din Piața Sf. Ioan va fi animată de Alexandru Anastasiu și Ansamblul Power Vibes, un grup exploziv de percuție dinamică, format din Cosmin Dumitru, Patricia Niculae, Alexandru Dumitrașcu și Dante Ciceu-Cuc. Programul serii va purta publicul printr-o varietate stilistică impresionantă:
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.