Făgăraș Fest 2025: Muzică sub cerul liber cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și tururi ghidate în natură și activități pentru copii și familii/ Programul complet
Muzică sub cerul liber cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și tururi ghidate în natură, patru dezbateri din seria Carpathia Talks, activități pentru copii și familii, ateliere de percuție, meșteșugărit, și o instalație artistică care pune în valoare râul Moașa – toate acestea transformă Făgăraș Fest 2025 într-un weekend de vară memorabil, trăit la poalele Munților Făgăraș. Cea de-a șasea ediție are loc între 11 și 13 iulie, în satul Sebeșu de Sus, comuna Racovița, județul Sibiu, și aduce împreună familii, localnici, artiști și exploratori în jurul unei idei simple: natura merită sărbătorită și protejată, împreună. Biletele pentru festival sunt disponibile pe www.fagarasfest.ro, iar rezervările pentru tururile ghidate pot fi făcute direct aici. Pe Valea Moașei, unde potecile duc spre cascade și pădurea umbrită acoperă pașii călătorului, creăm experiența celei de-a șasea ediții Făgăraș Fest – un festival pentru toate vârstele, care aduce împreună muzică, dialoguri, explorare în natură și o inițiativă locală cu impact concret. Făgăraș Fest este organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Racovița și își propune să rămână o platformă de conectare între oameni, natură și comunități. Camping cu impact: contribuție directă pentru comunitate Taxa simbolică de camping va fi direcționată integral către Primăria Racovița, care va dezvolta un proiect în beneficiul comunității locale din Sebeșu de Sus. Astfel, fiecare participant care alege să se cazeze în camping sprijină în mod direct inițiativele locale – o formă concretă de implicare născută din colaborarea dintre comunitate și organizatori. Un festival cât o drumeție – programul Făgăraș Fest pentru toate vârstele Trupa Subcarpați deschide festivalul vineri, în 11 iulie, cu un concert așteptat de fanii muzicii alternative. Seara continuă cu proiecția documentarului Arhitecții Naturii – o poveste emoționantă despre reintroducerea castorilor și zimbrilor în Munții Făgăraș, urmată de un dialog despre cele două specii cu Adrian Aldea, manager departament reintroducere specii, și Liviu Ungureanu, specialist reintroducere castori. Sâmbătă, trupa Vama urcă pe scenă, iar publicul este invitat să danseze și să cânte în aerul curat al serii de munte. DJ Raul Carpiuc și artiști locali vor completa atmosfera sonoră a festivalului. Programul festivalului este gândit ca o adevărată călătorie în natură și comunitate. Tururile ghidate – una dintre cele mai apreciate componente ale festivalului – oferă o varietate de experiențe pentru toate vârstele și interesele. Cei curioși pot merge în excursii la cascadele de pe Valea Moașei, traversând râul și pădurea până la spectaculoasa cascadă Chiișoara, sau pot urca spre Cabana Suru, într-o tură de o zi cu priveliști de neuitat. Pentru cei interesați de biodiversitate, festivalul oferă tururi botanice, în care participanții vor descoperi flora spontană cu ajutorul microscoapelor digitale și al determinatoarelor, vor afla povești despre plante și vor învăța despre importanța conservării. În tururile de faună, participanții vor avea ocazia să observe urme de animale sălbatice și să exploreze habitatele acestora. Rangerii fundației le vor explica metodele de monitorizare cu camere capcană și vor povesti despre cum se documentează prezența speciilor sălbatice în mod non-invaziv. Tururile de observare a păsărilor, susținute de ghizi pasionați, sunt dedicate în special începătorilor și îi invită pe participanți să asculte, să identifice și să admire păsările Munților Făgăraș. Cei mici, și nu numai, sunt așteptați la tururile nocturne dedicate liliecilor, unde pot asculta ultrasunetele acestora cu ajutorul detectoarelor speciale și pot afla de la specialiști cât de importante sunt aceste viețuitoare în echilibrul ecosistemului. Explorarea continuă și în sat. Participanții pot descoperi istoria și identitatea Sebeșului de Sus, vizitând ruinele fabricii de cărămidă, biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” și moara veche, ghidați de un om al locului care cunoaște poveștile satului. Pentru copii și adolescenți, părinți curioși, programul include provocarea „Exploratorii Munților Făgăraș” – o competiție cu 10 probe special concepute pentru a dezvolta spiritul de observație, lucrul în echipă și dragostea pentru natură. În paralel, participanții de toate vârstele pot lua parte la atelierul de percuție, unde tobele djembe și jocurile de ritm creează un spațiu de conexiune prin muzică, fără a fi nevoie de experiență muzicală. Carpathia Talks – dialoguri despre spațiul pe care-l împărțim în natură, economie și rolul naturii în viața noastră Carpathia Talks revine cu patru sesiuni de dezbateri și dialog, desfășurate în aer liber, în mijlocul naturii. Sâmbătă dimineața, discuția „Vecini în natură” deschide seria cu un dialog sincer despre conviețuirea oamenilor și a animalelor sălbatice: urși, lupi, râși, în același peisaj. După-amiază, conversația „Natura ca strategie economică” propune soluții și exemple despre cum pot comunitățile să beneficieze de pe urma valorii naturii. Duminică, dialogul continuă cu „Parcurile naționale – spații vitale pentru natură și oameni”, urmat de „Rolul ONG-urilor în societate”, o sesiune despre implicare, încredere și reziliență. Un moment aparte al festivalului este instalația artistică Susur, realizată de Atelier Vrac, o structură temporară și interactivă amplasată direct pe râul Moașei, aflat în imediata apropiere a festivalului. Instalația îi invită pe vizitatori să se apropie de apă într-un mod calm și curios, și oferă o experiență de observare, traversare și conectare cu râul. Este o interpretare poetică a legăturii dintre comunitate și natură, care transformă râul într-un spațiu viu, de reflecție și dialog vizual. „Făgăraș Fest este un festival experiență, un festival diferit, care aduce oamenii mai aproape de natură, care ne pune împreună, oameni de la orașe și de la sate, să descoperim o mică parte a Munților Făgăraș, să descoperim comunitatea, să fim împreună – pentru ca, măcar pentru câteva zile, să ne amintim cât de simplu e să fim prezenți, cât de firesc e să ne bucurăm de ce e în jurul nostru, și cât de puternici devenim atunci când suntem conectați: unii cu ceilalți, cu natura și cu locul. Ne bucurăm că în acest an, prin simpla alegere de a campa, publicul contribuie la dezvoltarea unui proiect în beneficiul comunității locale din Sebeșu de Sus. Muzica, tururile ghidate, atelierele, discuțiile din Carpathia Talks, toate devin o formă de participare activă în protejarea și sprijinirea acestui loc”, a declarat Victoria Donos, Director de Comunicare al Fundației Conservation Carpathia. Unde mâncăm și unde ne cazăm la Făgăraș Fest 2025? În zona festivalului veți găsi preparate gătite cu grijă de producătorii locali, sunt opt producători locali care vor acoperi toate gusturile și preferințele. Vom avea grijă ca oferta să cuprindă și preparate pentru vegetarieni, dar și ceva mai ușor pentru cei cu copii. Vă puteți caza la cort, în campingul amenajat în apropierea râului. Acesta include facilități de bază. Cei care preferă confortul pensiunilor pot alege cazare în Sebeșu de Sus, Racovița sau în satele din apropiere. Făgăraș Fest rămâne un eveniment dedicat tuturor celor care caută o experiență autentică. Festivalul își păstrează misiunea de a sprijini crearea Parcului Național Munții Făgăraș și de a evidenția importanța protejării unuia dintre cele mai valoroase ecosisteme din România. Prin susținerea producătorilor locali, a comunității din Sebeșu de Sus și a turismului responsabil, evenimentul devine nu doar o formă de celebrare a naturii, ci și un pas concret în direcția unei economii locale sustenabile, conectate profund cu valorile comunității. Locuitorii comunei Racovița beneficiază de acces gratuit în festival pe baza buletinului. VINERI, 11 iulie 18:00 – Deschiderea festivalului 19:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (tur ghidat)20:00 – Bun-venit la Făgăraș Fest 21:00–22:30 – Concert Subcarpați 21:30–22:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci 22:30–23:30 – Proiecție film documentar Arhitecții Naturii 23:30–24:00 – Q&A cu Dan Dinu, Adrian Aldea și Liviu Ungureanu SÂMBĂTĂ, 12 iulie 08:00–09:00 – Tur ghidat de observare păsări 08:30–10:30 – Tur ghidat despre faună 09:00–14:00 – Excursie la cascadele de pe Valea Moașei 10:00–12:00 – Tur ghidat despre floră 10:00–12:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (Tur ghidat) 10:00–12:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii 11:00–12:30 – Carpathia Talks: Vecini în natură 11:30–12:30 – Tur ghidat despre insecte 12:00–14:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii 13:00–15:00 – Tur ghidat despre floră 13:00–17:00 – Atelier de percuție: Ritmul naturii 15:00–17:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii 15:00–20:00 – Excursie la cascadele de pe Valea Moașei 15:30–16:30 – Tur ghidat despre insecte 15:30–17:00 – Carpathia Talks: Natura ca strategie economică 16:00–18:00 – Tur ghidat despre floră 17:00–18:00 – Tur ghidat de observare păsări 17:00–19:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii 17:30–19:30 – Tur ghidat despre faună 18:00–19:00 – Program artiști din comunitate 18:30–20:30 – Tur ghidat despre faună 19:00–21:00 – DJ Sets Raul Carpiuc 21:00–22:00 – Concert Vama 21:30–22:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci 22:30–23:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci 22:00–24:00 – DJ Sets Raul Carpiuc DUMINICĂ, 13 iulie 09:00 – Tur ghidat la Cabana Suru 09:00–14:00 – Tur ghidat la Cascadele din Valea Moașei 09:30–11:30 – Tur ghidat despre faună 10:00–12:00 – Tur ghidat despre floră 10:00–12:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (tur ghidat) 10:00–12:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii 11:00–12:15 – Carpathia Talks: Parcurile naționale – spații vitale pentru natură și oameni 12:00–14:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii 12:30–13:30 – Carpathia Talks: Rolul ONG-urilor în societate 12:30–13:30 – Tur ghidat despre insecte
Alcătuit din interpreți de top din mai multe țări europene, ansamblul aduce la Brașov o formulă rafinată, ce reunește instrumente de epocă și voci atent alese pentru autenticitatea timbrală și expresivitate. Veți putea asculta sonorități baroce rare și subtile, redate cu sensibilitate de voci de soprană, contratenor, tenor și bas, precum și instrumente precum viola da gamba, violone, trompetă, lăută sau clavecin – toate reunite într-un concert de o profundă
.
RAT Brașov a transmis în această dimineață că autobuzul supraetajat cu care turiștii pot admira Brașovul de la înălțime are probleme tehnice și a vost retras de pe circuit:
.
Între 30 iunie și 6 iulie, Brașovul devine capitala umorului, găzduind cea de-a 12-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei. Trei spații importante din oraș – Teatrul „Sică Alexandrescu”, Cinema Modern și Cartier Coresi – vor reuni, timp de o săptămână, spectacole de teatru, proiecții de film și evenimente în aer liber dedicate publicului de toate vârstele. Organizat într-un format deja consacrat, festivalul aduce laolaltă trei secțiuni distincte: spectacolele de teatru
.
Musica Barcensis- muzica în Țara Bârsei – aceasta este ideea festivalului regional în jurul Brașovului. Cetățile săsești cu farmecul lor se împletesc cu istoria și oamenii locului, iar muzica îi adună pe toți laolaltă. Acustica deosebită a acestor spații gotice sau clasiciste, curțile interioare, zidurile de apărare – toate compun un cadru care oferă protecție, apropiere și inspirație celor care participă la aceste concerte, muzicieni și public, deopotrivă. Ediția din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.