Alcătuit din interpreți de top din mai multe țări europene, ansamblul aduce la Brașov o formulă rafinată, ce reunește instrumente de epocă și voci atent alese pentru autenticitatea timbrală și expresivitate. Veți putea asculta sonorități baroce rare și subtile, redate cu sensibilitate de voci de soprană, contratenor, tenor și bas, precum și instrumente precum viola da gamba, violone, trompetă, lăută sau clavecin – toate reunite într-un concert de o profundă eleganță. Fondat în 2012 de către Andrzej Kosendiak, ansamblul este rezident al prestigiosului National Forum of Music din Wrocław, iar înregistrările sale – disponibile internațional prin Naxos și Spotify – au fost distinse cu importante premii precum Fryderyk (Polonia), BBC Music Magazine Award și Diapason d’Or. Ansamblul se remarcă printr-un sunet transparent, flexibil și echilibrat, cu interpretări care redau autenticitatea barocului fără afectare romantică, dar cu o expresivitate emoțională remarcabilă. La pupitrul dirijoral se va afla prof. Andrzej Kosendiak, o personalitate marcantă a vieții muzicale poloneze. Conducător artistic, dirijor și vizionar instituțional, Kosendiak este cel care a transformat Filarmonica din Wrocław și Festivalul Wratislavia Cantans într-un centru internațional de excelență – actualul National Forum of Music. A dirijat orchestre în Europa, SUA și China, a fondat ansambluri vocale și instrumentale de referință, și este autorul unor proiecte discografice ambițioase care promovează muzica poloneză veche pe scenele internaționale. De asemenea, este o voce importantă în educația muzicală, inițiind programe precum „Singing Poland”, „Academia de Muzică Veche” sau „Musica Polonica Rediviva”. Concertul din 2 august se anunță astfel ca o seară deosebită, în care publicul din Brașov va avea șansa de a pătrunde în atmosfera profund spirituală a barocului central-european, în interpretarea unora dintre cei mai rafinați ambasadori ai acestui repertoriu. Biletele sunt disponibile online pe bilet.ro sau direct de la casieria Filarmonicii, luni–joi între orele 12:00–15:00 (unde se pot achiziționa și bilete cu reducere). Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
RAT Brașov a transmis în această dimineață că autobuzul supraetajat cu care turiștii pot admira Brașovul de la înălțime are probleme tehnice și a vost retras de pe circuit:
.
Între 30 iunie și 6 iulie, Brașovul devine capitala umorului, găzduind cea de-a 12-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei. Trei spații importante din oraș – Teatrul „Sică Alexandrescu”, Cinema Modern și Cartier Coresi – vor reuni, timp de o săptămână, spectacole de teatru, proiecții de film și evenimente în aer liber dedicate publicului de toate vârstele. Organizat într-un format deja consacrat, festivalul aduce laolaltă trei secțiuni distincte: spectacolele de teatru
.
Musica Barcensis- muzica în Țara Bârsei – aceasta este ideea festivalului regional în jurul Brașovului. Cetățile săsești cu farmecul lor se împletesc cu istoria și oamenii locului, iar muzica îi adună pe toți laolaltă. Acustica deosebită a acestor spații gotice sau clasiciste, curțile interioare, zidurile de apărare – toate compun un cadru care oferă protecție, apropiere și inspirație celor care participă la aceste concerte, muzicieni și public, deopotrivă. Ediția din
.
Muzică sub cerul liber cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și tururi ghidate în natură, patru dezbateri din seria Carpathia Talks, activități pentru copii și familii, ateliere de percuție, meșteșugărit, și o instalație artistică care pune în valoare râul Moașa – toate acestea transformă Făgăraș Fest 2025 într-un weekend de vară memorabil, trăit la poalele Munților Făgăraș. Cea de-a șasea ediție are loc între 11 și 13 iulie,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.