În județul Brașov sunt disponibile 1.454 de locuri în creșe de stat și 17.129 de locuri în grădinițele de stat și particulare acreditate sau autorizate.
În conformitate cu Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2024 – 2025 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, începând de astăzi, 27 mai și până în 31 mai, părinții/reprezentanții legali ai copiilor cu vârste între 0 și 6 ani pot depune cererile de înscriere la unitățile școlare care au în oferta educațională locuri disponibile pentru cele două niveluri de învățământ. Pentru anul școlar 2024 – 2025, în județul Brașov sunt disponibile 1.454 de locuri în creșe de stat și 17.129 de locuri în grădinițele de stat și particulare acreditate sau autorizate. Lista acestora este publicată pe site-ul de web al Inspectoratului Școlar Județean Brașov. Părinții/reprezentanții legali ai copiilor pot depune cererile la unitatea școlară dorită, completând în formularul de înscriere, disponibil și pe site-ul de web al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, trei opțiuni, pentru trei unități școlare, începând cu cea la care depun cererea. Prima etapă din cadrul procesului de înscrieri se desfășoară în perioada 27 mai – 14 iunie 2024. Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri. Calendarul celor trei faze din această etapă este: 27 – 31 mai 2024 – (colectare cereri) 3 – 5 iunie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune) 6 – 10 iunie 2024 (procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune) 11 – 12 iunie 2024 (procesare cereri Faza a III- a – a treia opțiune) Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri va avea loc în 14 iunie 2024, ora 14.00. În etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse. Calendarul celor trei faze din această etapă este: 17 – 21 iunie 2024 (colectare cereri) 24 – 26 iunie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune) 27 iunie – 1 iulie 2024 (procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune) 2 – 4 iulie 2024 (procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune) Toate informațiile necesare înscrierilor pot fi obținute de pe site-ul de web al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, de pe cele ale unităților școlare (acolo unde există) sau de la secretariatele unităților școlare. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
CFR a anunațt că circulația trenurilor cu tracțiune electrică a fost reluată complet în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe ruta Bod – Feldioara – Apața – Augustin – Racoș, după incidentul tehnic care a afectat grav traficul feroviar. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că circulația feroviară a fost relansată în condiții de siguranță pe întreaga secțiune menționată, după ce, în jurul orei 19:21, s-au reluat
.
Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în timp ce golul deținătoarei Cupei României a fost reușit de Alin Fică (65). FCSB a câștigat trofeul de opt ori, în timp ce CFR Cluj rămâne cu patru Supercupe. ”Roș-albaștrii” au obținut trofeul și anul trecut (3-0 cu Corvinul). Meciul de pe Stadionul Steaua nu a început prea bine pentru campioni Care l-au pierdut pe
.
Echipaje de stingere din cadrul ISU Hunedoara, de la subunitățile din Deva, Petroșani, Hunedoara, Orăștie și Brad intervin pentru lichidarea unui incendiu cu degajări mari de fum, izbucnit la groapa de deșeuri de la Bârcea Mare, judeţul Hunedoara. Pompierii încearcă să stingă un puternic incendiu care a cuprins o goapă de gunoi din judeţul Hunedoara. A fost emis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens. ”60 de pompieri militari de la
.
Ilie Bolojan promite că guvernul „va ataca” şi pensiile speciale. Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că cel mai târziu în pachetul doi sau trei de măsuri fiscale vor ataca şi problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon ci este pur şi simplu o necesitate socială. Şeful Executivului a menţionat că suntem singura ţară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani, cu o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.