Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinucidere, relatează presa rusă, conform News.ro. Potrivit agenţiei oficiale TASS, principala ipoteză a cauzei morţii fostului ministru rus al transporturilor Starovoit este sinuciderea, a informat Comitetul rus de anchetă. „Astăzi, în districtul urban Odinţovo, corpul fostului ministru al transporturilor Roman Vladimirovici Starovoit a fost găsit cu o rană prin împuşcare în maşina sa personală. Organele de anchetă ale Direcţiei principale de investigaţii a Comitetului de Investigaţii al Rusiei pentru regiunea Moscova lucrează la faţa locului, stabilind circumstanţele incidentului. Ipoteza principală este sinuciderea”, a declarat reprezentantul oficial al Comitetului de Investigaţii al Federaţiei Ruse, Svetlana Petrenko. Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis luni pe ministrul transporturilor, într-o mişcare neaşteptată care intervine într-un moment dificil pentru sectorul transporturilor, pe fondul războiului din Ucraina, potrivit Reuters. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Salut! Eu sunt Mike, un cățel de 4 ani care trăiește acum în Adăpostul Stupini. Povestea mea nu începe trist, ci cu o aventură: eu și prietenul meu cel bun am trăit o perioadă în curtea unei firme. Acolo ne-am jucat, ne-am păzit unul pe altul și am visat la o casă adevărată. Dar când am ajuns la adăpost, el – fiind „frumos și lățos” – a fost adoptat imediat.
.
Pe joi, 10 iulie 2025, locuitorii comunelor Moieciu și Bran sunt invitați să participe la o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, organizată de ECOTIC, în parteneriat cu ADI ISO Mediu Brașov, Primăria Moieciu, Eco Civica Center și autoritățile locale din Bran. Campania are scopul de a sprijini comunitățile să scape corect și responsabil de echipamentele electrice uzate, care pot deveni periculoase pentru mediu dacă sunt aruncate
.
ANAF scoate la licitaţie 40 de hectare de teren deţinute de Elena Udrea. Suma de pornire este de 1,9 milioane de lei ANAF a scos la licitație 40,2 hectare de teren agricol pe care Elena Udrea le deţine în Călărași, în apropierea terenului agricol de peste 300 de hectare din comuna Nana care este în proprietatea fiicei cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu. ANAF vrea să obțină
.
Ce se va întâmpla cu cei trei pui ai ursoaicei care a ucis motociclistul italian pe Transfăgărășan. Ministerul Mediului a făcut anunțul. Ministerul Mediului a anunțat, luni, că cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti. Într-un comunicat de presă, instituția a transmis că în urma incidentului petrecut pe Transfăgărăşan, soldat cu decesul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.