Ministerul Dezvoltării impune criterii la acordarea sporurilor pentru gestionarea fondurilor europene: Între 5 şi cel mult 50%, în funcţie de timpul efectiv lucrat lunar, dar şi de valoarea proiectului implementat. La acest moment, sporurile în acest domeniu ajung și la 100%
Inapoi

Ministerul Dezvoltării impune criterii la acordarea sporurilor pentru gestionarea fondurilor europene: Între 5 şi cel mult 50%, în funcţie de timpul efectiv lucrat lunar, dar şi de valoarea proiectului implementat. La acest moment, sporurile în acest domeniu ajung și la 100%

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Politica
Sporurile pentru gestionarea fondurilor europene ar urma să fie cuprinse între 5 şi 50%, în funcţie de timpul efectiv lucrat lunar, dar şi de valoarea proiectului implementat, în condiţiile în care se dovedeşte, prin raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea acestuia, în trimestrul anterior, conform unui proiect al Ministerului Dezvoltăriii. Propunerea de act normativ modifică regulamentul cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru personalul plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei, în cadrul instituţiilor şi al autorităţilor publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile sau prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Astfel, acordarea sporurilor se va realiza în funcţie de timpul efectiv lunar lucrat, dar şi de valoarea proiectului implementat, în condiţiile în care se dovedeşte, prin raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea acestuia, în trimestrul anterior. În funcţie de cumulul celor doi indicatori, respectiv timpul lucrat şi valoarea proiectului, sporul poate fi de 5% şi până la cel mult 50%. Se consideră că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, dacă a fost realizată o creştere a execuţiei documentare (studii, referate, cereri de plată, documentaţia pentru proiectare inclusiv obţinerea de avize) de cel puţin 5% pentru activităţile eligibile prevăzute în proiect, în funcţie de complexitatea acestuia, sau a fost realizată o creştere a execuţiei fizice de cel puţin 3%. Totodată, dacă au fost derulate cel puţin 3% dintre activităţile eligibile prevăzute în proiect, în funcţie de complexitatea acestuia, sau au fost recepţionate cel puţin 3% din bunurile, serviciile, lucrările prevăzute în proiect. Dacă timpul lunar efectiv lucrat pe proiectele de investiţii finanţate din fonduri europene este de cel mult 20 de ore, sporul poate fi între 5-10%, în funcţie de valoarea proiectului sau a proiectelor, iar acest procent creşte gradual. La peste 80 de ore lucrate pe lună, sporul poate fi de 25-50%, la un proiect cu o valoare de peste 20 de milioane de lei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Politica
Politica

PNL își alege sâmbătă noua conducere. Adrian Veștea candidează la funcția de prim-vicepreședinte!

Partidul Național Liberal se reunește, sâmbătă, 12 iulie, în Congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Premierul Ilie Bolojan și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al partidului. Pentru poziţiile de prim-vicepreşedinţi s-au înscris zece candidaţi, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veştea, Florin Roman, Alin Tişe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea şi Cătălin Predoiu. Pentru conducerea Curţii de Arbitraj candidează Costică Lupuşoru, Daniel Buda şi .

Politica

Ședință de Guvern la ora 16: Bugetarii ar putea rămâne doar cu un spor de 300 de lei brut. Deja sunt proteste la nivelul multor categorii de bugetari

Guvernul Bolojan ar putea adopta astăzi, într-o ședință specială, ordonanța de urgență care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari, potrivit surselor G4Media. Ordonanța e discutată în ședința de astăzi de Consiliul Economic și Social, care trebuie să emită un aviz. Guvernul poate adopta OUG indiferent dacă avizul e pozitiv sau negativ. Proiectul a provocat deja proteste de stradă ale unor categorii de bugetari. Sporul pentru .

Politica

„Deocamdată ne arde casa și trebuie să stingem incendiul”. Pachetul fiscal va fi aprobat astăzi de coaliția de guvernare. Vicepremierul Dragoș Anastasiu: „Îmi cer scuze că acest guvern nu are timpul necesar să explice ce va face

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat aseară pentru Digi 24 că “negocierile vor fi terminate mâine sau poimâine, şi atunci vom ieşi cu întreg pachetul fiscal“. A precizat că este vorba despre “o ordonanţă , cu multe lucruri pe care le vom decide final. Cred că mâine (n.r. astăzi) va fi decizia finală şi veţi vedea atunci cu ce ieşim. Din păcate cu foarte puţin timp de consultare, cu foarte puţin .

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

15:40

Wrocław Baroque Ensemble în concert la Brașov: o seară de rară noblețe muzicală

Alcătuit din interpreți de top din mai multe țări europene, ansamblul aduce la Brașov o formulă rafinată, ce reunește instrumente de epocă și voci atent alese pentru autenticitatea timbrală și expresivitate. Veți putea asculta sonorități baroce rare și subtile, redate cu sensibilitate de voci de soprană, contratenor, tenor și bas, precum și instrumente precum viola da gamba, violone, trompetă, lăută sau clavecin – toate reunite într-un concert de o profundă
Image Description

15:28

PNL își alege sâmbătă noua conducere. Adrian Veștea candidează la funcția de prim-vicepreședinte!

Partidul Național Liberal se reunește, sâmbătă, 12 iulie, în Congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Premierul Ilie Bolojan și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al partidului. Pentru poziţiile de prim-vicepreşedinţi s-au înscris zece candidaţi, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veştea, Florin Roman, Alin Tişe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea şi Cătălin Predoiu. Pentru conducerea Curţii de Arbitraj candidează Costică Lupuşoru, Daniel Buda şi
Image Description

15:26

Traficul feroviar cu tracțiune electrică, reluat pe ruta Sinaia–Bușteni

Mersul trenurilor a fost reluat pe firul 2 la ora 08.23, după ce miercuri noaptea, la ora 23.41, circulaţia a revenit la normal pe firul 1, cu tracţiune electrică, a precizat sursa citată. „Echipele de intervenţie ale SRCF Bucureşti au acţionat cu trei drezine pantograf pentru asigurarea gabaritului şi remedierea deranjamentului la linia de contact, iar în jurul orei 23.41, traficul feroviar a fost reluat pe firul 1, cu tracţiune
Image Description

15:11

Biblioteca Județeană organizează școala de vară de public speaking – unde vocea copiilor prinde curaj și sens!

Vara aceasta, copiii sunt invitați să pornească într-o aventură educativă captivantă, cu ateliere interactive, care să le ofere posibilitatea de a își descoperi vocea, încrederea și capacitatea de a se pune în valoare. Prin public speaking ezvoltăm împreună încrederea în sine, curajul de a exprima idei și bucuria de a contribui, descoperim lumea, ne jucăm cu ideile, ne ascultăm unii pe alții și descoperim cât de multe lucruri grozave putem
Image Description

14:43

Situația arborilor de pe Aleea de sub Tâmpa schimbă traseele crosului „Aleargă TU pentru EI”

Din acest motiv, HOSPICE Casa Speranței Brașov, organizatorul evenimentului sportiv, a luat decizia de a modifica, parțial sau total, traseele unora dintre curse astfel încât crosul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță. Cursa va avea loc pe 12 iulie, de la 8 dimineața. Cursa virtuală este programată pe 12 și 13 iulie, pe site-ul team.hospice.ro Modificări traseu sub Tâmpa – Cei peste 900 de alergători înscriși la cursele
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:17

- Constanta - Temutul Dan Soare, din Brăila, CONDAMNAT cu executare la Constanța, după scandalul monstru din Năvodari

Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea lui Soare la un an şi trei de închisoare cu executare. Decizia este definitivă! MINUTĂ Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpatul împotriva sentinței penale (…) pronunțată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal, desființează în parte, sentința penală apelată și, rejudecând: în
Image Description

17:14

- Botosani - VIDEO Atacuri repetate cu drone asupra Cernăuțiului, la mai puțin de 50 de kilometri de Botoșani. Armata încearcă să doboare aparatele rusești

Armata rusă a lansat, joi, atacuri repetate cu drone asupra Cernăuțiului, iar armata ucraineană încearcă să doboare aparatele de zbor care dețin explozibili. Dronele au vizat, cel mai probabil, zona aeroportului din Cernăuți, care nu este operațional de la începutul războiului. Un prim atac a avut loc în jurul orei 1.00- 1.30 a dimineții. Joi la amiază, în jurul orei 13.00, a avut loc un alt doilea atac cu drone,
Image Description

17:10

- Iasi - Oficial: Compania Blue Air a intrat în faliment. Toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncţionale

Procedura falimentului faţă de compania Blue Air Aviation SA a fost deschisă, anunţă Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, cu active administrate în valoare de 200 milioane de euro. Potrivit acesteia, toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncţionale şi alte cinci carcase de avion, scrie news.ro. ”Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete