Înapoi la știri

Acțiune comună a poliției și Gărzii de Mediu în Făgăraș

19 Sep 2024
1 minut min
Cristina Preda

Acțiune comună a poliției și Gărzii de Mediu în Făgăraș

Ieri, polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, alături de reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Brașov, au efectuat o acțiune de verificare a respectării legislației referitoare la regimul substanțelor și deșeurilor, atât periculoase, cât și nepericuloase.

Acțiunea a avut loc pe strada Negoiu din municipiul Făgăraș, unde autoritățile au descoperit aproximativ 90.000 de kilograme de deșeuri, provenite din dezmembrări auto, depozitate în mod necorespunzător.

Publicitate

În urma investigațiilor, a fost identificată persoana responsabilă de deținerea acestor deșeuri: un bărbat în vârstă de 51 de ani. Polițiștii au stabilit că acesta desfășura activități de dezmembrări auto fără a respecta condițiile legale impuse de legislația în vigoare. Acțiunile autorităților subliniază importanța respectării normelor de mediu și vor continua pentru a asigura siguranța comunității.

Alte postari din Social
Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe