Înapoi la știri

Cum pot românii cu venituri mici să obțină voucherele pentru energie

11 Jul 2025
2 minute min
Maria Simionescu

Cum pot românii cu venituri mici să obțină voucherele pentru energie

Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat joi seara, la Antena 3, metodele prin care românii cu venituri mici pot solicita și primi voucherele pentru energie în valoare de 50 de lei. Potrivit News.ro, ministrul a spus că există trei modalități de înscriere: online, prin intermediul Poștei Române sau la primărie.

El a menționat că cea mai simplă metodă va fi completarea unui formular online, care va fi creat de Serviciul pentru Telecomunicații Speciale în aproximativ 45 de zile. Florin Manole a explicat că această variantă este destinată celor care pot utiliza platforma electronică, deși pentru persoanele cu venituri foarte mici aceasta s-ar putea să nu fie cea mai potrivită.

Publicitate

„Există trei metode prin care poți aplica și primi acest voucher. Cea mai rapidă și accesibilă este cea online, dar primarii vor ajuta persoanele vulnerabile să completeze formularul, deoarece mulți nu vor putea să folosească platforma digitală”, a precizat ministrul.

O a treia variantă este solicitarea voucherelor cu ajutorul poștasului. Potrivit lui Manole, Posta Română va fi inclusă în procesul de distribuire, pentru a ajuta și pensionarii, și pentru a informa cetățenii despre această facilitate. În plus, va fi activat și un center de suport telefonic pentru a răspunde întrebărilor populației, notează citează newsbv.ro.

De la 1 iulie 2025, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică a încetat, iar persoanele vulnerabile vor primi lunar un ajutor de 50 de lei pentru plata facturilor. Acest sprijin va fi acordat persoanelor singure cu venituri de cel mult 1.950 lei pe lună și familiilor cu mai mulți membri, ale căror venituri pe membru de familie nu depășesc 1.780 lei, conform informațiilor publicate de minister.

Alte postari din Social
Social

Făgăraș Fest 2026: Râul Moașa devine loc de joacă pentru familii

Între 10 și 12 iulie, Valea Moașei a găzduit ediția a VII-a a Făgăraș Fest, organizată de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Racovița. La festival au participat un număr record de copii, care s-au bucurat de activități în natură, muzică și ateliere, transformând Munții Făgăraș în centrul experiențelor lor.

Social

Eliminare la Titularizare Brașov: Un candidat prins copiind

Un candidat care susținea examenul de Titularizare în Brașov a fost eliminat după ce a fost surprins copiind. Conform metodologiei concursului din acest an, cei eliminați pentru fraudă nu vor mai avea dreptul să fie repartizați pe posturi didactice în anul școlar următor, iar cei angajați vor pierde această calitate din 1 septembrie, informează newsbv.ro.

Acasa Recente Radio Județe