Dezbateri privind proiectul de lege care vizează pensiile private
Inapoi

Dezbateri privind proiectul de lege care vizează pensiile private

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Social
Continuă să suscite un interes uriaș proiectul de lege privind pensiile private care ar urma să schimbe radical modul în care cei care au contribuit la pilonul II vor putea să își retragă contribuțiile. Săptămâna aceasta vor fi organizate două dezbateri privind această inițiativă, care a provocat deja numeroase controverse și reacții critice, inclusiv în coaliția de guvernare. Ulterior ar urma să fie adoptat de guvern și trimis în parlament pentru a fi dezbătut în sesiunea de toamnă. Premierul Ilie Bolojan a explicat duminică seară că proiectul încearcă să găsească o soluție la o problemă care ar fi trebuit să fie rezolvată cu mulți ani în urmă. El a subliniat într-o emisiune la Antena 3 CNN că inițiativa nu prevede confiscarea fondurilor acumulate de cetățeni, ci doar reglementarea modului de plată a banilor acumulați de angajați la fondurile private de pensii, după modelele aplicate în majoritatea țărilor europene. Ilie Bolojan: Acestea este calculul care a stat la baza acestei propuneri, în așa fel încât să nu existe – să spunem – o situație în care în anii următori după 2030, când numărul de oameni care intră în pensie crește de la an la an, pentru că intrăm generația celor care am fost născuți în anii ’65-’75, deci o perioadă cu un număr mare de nașteri în România, pe fondul unor tensiuni, a unor dezinformări, să nu ne trezim cu niște retrageri bruște care să strice practic toată componenta de pensii gestionate privat. Şi atunci, mie ca premier mi-ar fi mult mai simplu să mă spăl pe mâini, să nu fac nimic pentru că lucrurile se vor întâmpla din 2030 încolo, dar eu întotdeauna am crezut că atunci când în mandatul tău vine o problemă care trebuie rezolvată, trebuie să faci ceea ce trebuie, nu ceea ce sună neapărat bine. Şi, deci e un proiect de lege – subliniez -, nu e ordonanță de urgență, e un proiect de lege care se trimite la Parlament. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Școlile ar trebui să înceapă pe 8 septembrie – comasările nu afectează procesul de învăţământ, susține premierul

Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seara, într-o emisiune televizată, că şcolile ar trebui să îşi deschidă porţile pe 8 septembrie, în ciuda nemulţumirilor exprimate de cadrele didactice şi sindicatele din educaţie privind măsurile recente adoptate de Guvern. „În mod normal ar trebui să înceapă şcolile”, a spus Ilie Bolojan, exprimându-şi speranţa că angajaţii din educaţie vor înţelege realităţile bugetare actuale, potrivit Agerpres, transmite G4Media. El a precizat că modificările .

Social

Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Astăzi încep probele scrise ale examenului

Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Peste 30.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină probele scrise. Peste 30.200 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, începând luni, probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an. Prima probă este cea la Limba şi literatura română. Primele rezultate se vor afişa în 18 august, iar cele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi făcute publice în 26 august, transmite .

Social

Univers 25 și criza masculinității: Bogdan Godja în Drumul spre succes

Experimentul Univers 25 și criza msculinității, discutate în emisiunea Drumul spre succes, realizată de prof. univ. Tiberiu Foriș, oferă o paralelă tulburătoare cu provocările bărbaților din societatea modernă. Alături de invitatul Bogdan Godja, consilier de dezvoltare personală și specialist în psihologia masculină, emisiunea explorează criza identității masculine și soluțiile pentru a o depăși. .

Social

Acces gratuit la vaccinarea anti-HPV pentru tineri, inclusiv băieți, cu vârste între 11 și 26 de ani

Vaccinarea anti-HPV va fi extinsă pentru fetel şi baieţii cu vârste între-11 şi 26 de ani. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că Guvernul a aprobat, vineri, cadrul normativ pentru extinderea accesului gratuit la vaccinarea anti-HPV pentru tineri, inclusiv băieţi, cu vârste între 11 şi 26 de ani. Totodată, au fost aprobate patru categorii de norme pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale. ”Astăzi, Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

12:25

„Ar fi fost mai multă liniște fără USR” – Daniel Zamfir, mesaj direct din PSD pentru partenerii de guvernare

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, fost parlamentar de Brașov, a transmis un mesaj ferm partenerilor de guvernare, afirmând că PSD nu ia în calcul ieșirea de la putere după doar două luni, dar recunoscând că atmosfera ar fi fost „mai liniștită” în lipsa USR din coaliție.
Image Description

12:22

BlueStreamline UNITBV face istorie: Tripla Coroană la Formula Student Spain 2025, performanță unică în lume

Echipa BlueStreamline a Universității Transilvania din Brașov a obținut un nou succes remarcabil la Formula Student Spain 2025, câștigând pentru al treilea an consecutiv titlul la clasa combustie. Performanța este una istorică — nicio altă echipă din lume nu a reușit să obțină Tripla Coroană la această competiție prestigioasă, ceea ce îi transformă pe studenții brașoveni în campioni absoluți ai FSS. Anul acesta, BS25, cel de-al 16-lea monopost cu propulsie
Image Description

10:58

Dezbateri privind proiectul de lege care vizează pensiile private

Continuă să suscite un interes uriaș proiectul de lege privind pensiile private care ar urma să schimbe radical modul în care cei care au contribuit la pilonul II vor putea să își retragă contribuțiile. Săptămâna aceasta vor fi organizate două dezbateri privind această inițiativă, care a provocat deja numeroase controverse și reacții critice, inclusiv în coaliția de guvernare. Ulterior ar urma să fie adoptat de guvern și trimis în parlament
Image Description

10:37

Fostul deputat de Brașov, Titus Corlăţean, a anunţat că va candida la șefia PSD

Senatorul Titus Corlăţean a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD. El a declarat duminică seară la Antena 3 că partidul are nevoie de credibilitate şi de o relansare sub conducerea unor oameni bine pregătiţi. Titus Corlățean susţine că partidul trebuie să revină la temele naţionale esenţiale şi să-şi facă vocea auzită. Cresc nemulțumirile împotriva conducerii lui Sorin Grindeanu, înainte ca cel mai votat partid din România
Image Description

09:55

Prima locomotivă electrică a CFR Călători, modernizată la Brașov, a trecut cu succes testele (FOTO&VIDEO)

Prima locomotivă electrică modernizată pentru CFR Călători la Brașov, prin fonduri PNRR, a finalizat testele de la Inelul de la Făurei, anunță Societatea de Reparaţii Locomotive SCRL Braşov. Locomotiva a CFR Călători, a ajuns pe 29 iulie la Curtici, după care a fost trimisă pentru testare la Făurei, potrivit Economica.net. „Vești excelente de pe frontul de est! După o lună intensă de încercări și verificări, testele dinamice pentru LEMA 400-001
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:19

- Constanta - FOTO Tulcea: descoperire INCREDIBILĂ pe un vapor! Ce au descoperit polițiștii într-un buncăr de pe prova navei

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse și nedeclarate, într-un buncăr de pe prova navei, aproximativ 15.000 de țigarete și 200 de litri de băuturi alcoolice de diferite mărci, în valoare totală de 17.610 lei. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări și alcool a fost
Image Description

13:19

- Cluj - Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă până la 26 de ani din 1 octombrie 2025: „Este un pas important pentru sănătatea noastră”

Măsura este rezultatul inițiativei legislative pe care acesta a propus-o, adoptată de Parlament în luna mai și promulgată în iunie „Mă bucur enorm să vă spun că inițiativa mea legislativă, adoptată de Parlament în luna mai și promulgată în iunie, devine realitate”, a transmis Ovidiu Cîmpean. Până acum, vaccinul era disponibil gratuit doar pentru persoanele cu vârsta de până la 18 ani. Odată cu intrarea în vigoare a noilor norme,
Image Description

13:18

- Constanta - VIDEO Tupeu incredibil: Unul dintre tinerii care au spart un magazin alimentar din Schitu s-a plâns pe Instagram că a stat pea mult la audieri

„Băutura a fost luată ieri la ora 2.00. Punga încă e plină, să înnebunesc dacă vă mint… ce să mai zic, Secția 3, să știți că m-ați ținut un pic cam mult, nu prea mi-a plăcut … în rest… super …. am făcut un pic panaramă pe acolo … ce să mai zic…. dacă vreți să bem, sunt pe plajă la Costinești, cu sacoșa plină, ca idee, vă pup!”, spune
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete