România înregistrează cea mai mare incidență a tuberculozei din UE
România se confruntă cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, iar Institutul Național de Sănătate Publică subliniază că este nevoie urgentă de investiții pentru prevenția și tratamentul acestei boli curabile, în special pentru populațiile vulnerabile. Potrivit datelor recente ale INSP, incidența tuberculozei a fost de 44,3 la 100.000 de locuitori, iar la copii 10,8 la 100.000 de locuitori.