După cum vedem, strategia Guvernului este să creștem impozitele și taxele. Aacestea vor avea ca impact imediat frânarea economiei și sărăcirea cetățenilor. Celelalte măsuri, destinate să reformeze Statul, par a se înscrie la capitolele „ne dorim, ne gândim și evaluăm”. În legătură cu bunele practici propuse de OCDE, acestea și-au demonstrat ineficiența în țara noastră. Spre exemplu, politica prețurilor de transfer, care, în loc să rezolve problema mutării transnaționale a profiturilor, a devenit, în fapt, un interval de referință urmărit de multinaționale tocmai pentru a putea externaliza aceste profituri. Astfel, multinaționalele au făcut calculul invers: cât scrie în dosarul prețurilor de transfer că trebuie să fie profitul minim, atât au lăsat în România, restul putând fi externalizat fără întrebări suplimentare de la ANAF. Ca practician, am calculat încadrarea în impozitul efectiv de 15%, conform metodologiei propuse de OCDE. Iar baza impozabilă la care se raportează acest procent este deja erodată de transferuri de profit. Practic, impozitul astfel calculat nu poate fi niciodată sub 15%, mai ales cât timp cota de impozit din România este 16%. Metodologia de calcul este greoaie, fapt care îngreunează și misiunea ANAF, de calcul și colectare a taxelor. Gândiți-vă că, în ultimii ani, în România abia am reușit să stăpânim evaziunea fiscală la nivel de cifră de afaceri, prin legarea caselor de marcat la ANAF și apariția e-Factura. Suntem departe de calcule sofisticate. Uniunea Europeană are aceleași probleme ca și noi. Să nu credeți că sunt diferite. Doar procentele sunt mai mici: nefiscalizarea veniturilor și fraudă cu TVA. Părerea mea este că un sistem în care taxele să fie raportate la cifra de afaceri face viața mult mai ușoară, atât mediului de afaceri, cât și Fiscului.