29 iunie – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel. De ce sunt sărbătoriți împreună
Inapoi

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel. De ce sunt sărbătoriți împreună

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Evenimente
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Cei doi apostoli sunt pomeniţi împreună pentru ca au murit în aceeaşi zi, a anului 67. În timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero. Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii. Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei. Era pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon. Nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică. Sfântul Apostol Pavel s-a născut în jurul anului 7, într-o familie de evrei provenind din Tarsul Ciliciei. Numele său la naștere a fost Saul. Acesta ajunge să învețe sub îndrumarea rabinului Gamaliel. Totuși, Pavel nu l-a cunoscut pe Hristos cât timp acesta din urmă a luat forma pământeană. În schimb, a fost martor la martirizarea Sfântului Ștefan. Acest lucru îl determina să devină unul dintre cei mai aprigi apărători ai credinței în Dumnezeu. Pavel este botezat de către episcopului Damascului. Un om pe nume Anania, moment care mărcheaza schimbarea numelui sau din Saul în Pavel. Sfântul Apostol Petru este considerat o „piatră de temelie a credinței”, în timp ce Pavel a fost numit „vas ales” al alegerii dumnezeiești. Această zi, este denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului. Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor. Patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei. Odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol. Se spune că în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă. Și se transformă în şoimi. Ei revin la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în aceasta zi, ca să fie sănătoase. Pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor. Să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi. Pentru a gusta aceste daruri şi la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere. După masa de prânz, apoi ne punem o dorinţă. Potrivit tradiţiei, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului. Pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere. În schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie. Potrivit datinilor populare româneşti, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Razie de amploare în Brașov! Peste 140 de mașini verificate, 42 de amenzi aplicate

Polițiștii brașoveni au ieșit pe teren pentru a-i depista pe șoferii care circulă cu mașini modificate ilegal sau în stare tehnică necorespunzătoare. Pe 27 iunie, între orele 19:00 și 24:00, în plin sezon turistic, mai multe echipaje ale Poliției Municipiului Brașov, alături de reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat o amplă acțiune de control. Vizate au fost mașini cu modificări neomologate și cele care nu corespund din punct de .

Evenimente

Radu Oprea, numit secretar general al guvernului. Mihai Jurca, șeful cancelariei premierului Bolojan

Premierul Ilie Bolojan l-a numit vineri pe fostul ministru Radu Oprea (PSD) în funcția de secretar general al guvernului, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Oprea o înlocuiește în funcție pe Cristina Trăilă (PNL), potrivit G4Media.ro. Postul de secretar general al guvernului a revenit PSD în urma negocierilor din coaliție. Secretarul general al guvernului este o poziție-cheie în executiv, controlând direct câteva zeci de instituții și bugetele acestora. În .

Evenimente

Silvia Pohrib, contabila care a revoluționat educația și agricultura prin tehnologie

Silvia Pohrib, o expertă contabilă cu o poveste incredibilă, a demonstrat că limitele profesionale pot fi depășite cu pasiune și curaj. Despr experiența ei a vorbit la emisiunea „Drumul spre Succes”, realizată de prof. univ. Tiberiu Foriș. De la contabilitate la doctorat în industria aerospațială și leadership în ONG-uri, Silvia Pohrib inspiră prin munca sa dedicată educației și agriculturii de precizie. Descoperă cum această femeie a transformat provocările în oportunități .

Evenimente

20% din plaje, folosite gratuit de turiştii cu cearşafuri – legea a trecut de Senat

O cotă de 20% din plaje va fi liberă de șezlonguri cu plată – legea a trecut de Senat. Turiștii și localnicii ar putea avea acces gratuit la o parte din plajele de pe litoral! Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede că 20% din suprafața de nisip trebuie să rămână liberă, pentru cei care vor să-și pună prosoape sau propriile șezlonguri. În acest fel, și autoritățile locale .

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

09:21

Teutonii Ghimbav se pregătesc sezonul 2025/2026 în Divizia A cu transferuri importante și ambiții mari

CSO Teutonii Ghimbav intră în forță în sezonul 2025/2026 din Divizia A la handbal masculin, o competiție care se anunță mai intensă ca niciodată. Cu echipe redutabile retrogradate din Liga Națională – precum Steaua București, HC Odorhei, CSM Făgăraș, CSM Bacău și CSM Focșani – competiția capătă un nou nivel de complexitate și intensitate. În acest context, echipa din Ghimbav face un pas strategic esențial: întărirea lotului cu jucători valoroși
Image Description

06:34

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel. De ce sunt sărbătoriți împreună

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Cei doi apostoli sunt pomeniţi împreună pentru ca au murit în aceeaşi zi, a anului 67. În timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero. Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită
Image Description

19:40

Începe cea de-a 28-a ediție a Școlii de Vară de la Brașov

Anul acesta, programul reunește 10 participanți din Statele Unite ale Americii, Austria, Belgia, China, Polonia și Israel. Aceștia vor avea ocazia să învețe limba română într-un cadru academic și prietenos, dar și să descopere valorile culturale, istorice și artistice ale României contemporane. La finalul programului, participanții pot susține un examen scris și oral, în urma căruia pot obține un certificat de competență lingvistică emis de Facultatea de Litere a Universității
Image Description

18:43

Baschet: Andrei Oinaru părăsește Corona Brașov și se transferă la FC Argeș Pitești

FC Argeș Pitești este foarte aproape de a-și completa nucleul de jucători români pentru sezonul următor și a anunțat al treilea transfer al verii, potrivit baschet.ro. Oinaru este unul dintre baschetbaliștii de perspectivă ai României și, la doar 19 ani, în toamna anului trecut, și-a făcut debutul la naționala de seniori, într-o înfrângere cu Norvegia, scor 62-75. El a adunat până în acest moment trei selecții pentru prima reprezentativă și
Image Description

14:56

Andrei Roșu a stabilit un nou record mondial pentru pacienții Hospice Casa Speranței: 30.000 de genuflexiuni în 24 de ore!

Andrei Roșu, sportiv de anduranță, speaker motivațional și susținător neobosit al cauzelor umanitare, a reușit să doboare un record mondial impresionant: 30.000 de genuflexiuni realizate în doar 24 de ore, depășind precedentul record de 27.000 de repetări, deținut de un sportiv britanic. Pe parcursul celor 24 de ore, Andrei a fost concentrat, dar cu un zâmbet larg, conștient că starea mentală pozitivă este, după cum spune chiar el, „motorul imunității
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:19

- Botosani - Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Avertizarea emisă, astăzi, de meteorologi

Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 – 21:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: ✔ fiți prudenți atunci când vă aflați
Image Description

10:13

- Galati - Doi cetăţeni moldoveni, infractori rutieri Scris de Raluca Ichim Duminică, 29 Iunie 2025 10:00

Dosare penale pentru doi cetățeni moldoveni care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Agenţii de la Poliţia de Frontieră Foltești au sancționat penal un bărbat care conducea un autoturism, fără a deține un permis de conducere și pe femeia pasager care i-a încredințat în acest scop autovehiculul. Evenimentul s-a întâmplat pe 27 iunie a.c., în jurul orei 00.00, când un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în
Image Description

10:07

- Bucuresti - În cât timp ar putea fi evacuat un spital cu 400 de paturi, în cazul unui cutremur major: 8-12 ore, pe hârtie

Exerciţiul SEISM 2025 a angrenat forţe impresionante din ţară şi din străinătate, în vederea gestionării cât mai bune a unui posibil cutremur major în România. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat pentru News.ro că în câteva săptămâni vor veni concluziile, după evaluarea mai multor experţi internaţionali. Mai trebuie făcuţi paşi importanţi pentru o mai bună armonizare între toate instituţiile, dar şi pentru eliminarea birocraţiei când vine vorba de luarea deciziilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete