Începe cea de-a 28-a ediție a Școlii de Vară de la Brașov
Inapoi

Începe cea de-a 28-a ediție a Școlii de Vară de la Brașov

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Social
Anul acesta, programul reunește 10 participanți din Statele Unite ale Americii, Austria, Belgia, China, Polonia și Israel. Aceștia vor avea ocazia să învețe limba română într-un cadru academic și prietenos, dar și să descopere valorile culturale, istorice și artistice ale României contemporane. La finalul programului, participanții pot susține un examen scris și oral, în urma căruia pot obține un certificat de competență lingvistică emis de Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, precum și o diplomă emisă de Institutul Cultural Român. Programul este completat de ateliere creative (ceramică, jurnalism, dansuri populare, publicitate culturală), vizite culturale ghidate, excursii tematice în împrejurimile Brașovului (inclusiv Cetatea Râșnov și satul Cobor), precum și evenimente gastronomice și interculturale. Participanții vor avea astfel ocazia să descopere România nu doar prin limbă, ci și prin experiențe directe, tradiții și schimburi culturale vii. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale – Departamentul EUNIC și Multilingvism, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov, Muzeul „Casa Mureșenilor”, Centrul Cultural Reduta, Hotel Armatti și Asociația S.A.T. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Andrei Roșu a stabilit un nou record mondial pentru pacienții Hospice Casa Speranței: 30.000 de genuflexiuni în 24 de ore!

Andrei Roșu, sportiv de anduranță, speaker motivațional și susținător neobosit al cauzelor umanitare, a reușit să doboare un record mondial impresionant: 30.000 de genuflexiuni realizate în doar 24 de ore, depășind precedentul record de 27.000 de repetări, deținut de un sportiv britanic. Pe parcursul celor 24 de ore, Andrei a fost concentrat, dar cu un zâmbet larg, conștient că starea mentală pozitivă este, după cum spune chiar el, „motorul imunității .

Social

EXCLUSIV Ion Negrilă: Cea mai neglijată greșeală a părinților care poate transforma un copil în agresor la școală!

„Prima situație generatoare de bullying este: mama ta nu este atentă când îi vorbești”, spune profesorul Ion Negrilă în cadrul emisiunii „Interviul Zilei cu Doru Dima”. Această lipsă de atenție parentală, identificată de 30% dintre elevii chestionați în studiul său, poate deveni scânteia care aprinde comportamentele agresive la copii. .

Social

CNAS, precizări privind acordarea concediilor medicale

În contextul verificărilor anunțate în spațiul public pe tema eliberării certificatelor de concediu medical, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis clarificări despre decizia de acordare a concediului medical. Astfel, CNAS subliniază faptul că decizia de acordare a concediului medical aparține exclusiv medicului curant, fundamentată de starea de sănătate obiectivă a asiguratului. Este esențial de reținut că solicitările pacienților, indiferent de insistența acestora, nu pot constitui un criteriu .

Social

Cum îți pot îmbunătăți căștile wireless antrenamentele și concentrarea?

În prezent, căștile wireless au devenit un accesoriu esențial pentru oricine dorește să îmbine relaxarea cu activitățile fizice. Te-ai gândit vreodată că muzica potrivită te poate ajuta să te concentrezi mai bine la antrenamente? Fie că ești la sală sau ieși la o alergare, calitatea sunetului poate influența modul în care te simți și performezi. Descoperă cum utilizarea căștilor wireless nu doar că îți îmbunătățește experiența auditivă, ci și cum .

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

19:40

Începe cea de-a 28-a ediție a Școlii de Vară de la Brașov

Anul acesta, programul reunește 10 participanți din Statele Unite ale Americii, Austria, Belgia, China, Polonia și Israel. Aceștia vor avea ocazia să învețe limba română într-un cadru academic și prietenos, dar și să descopere valorile culturale, istorice și artistice ale României contemporane. La finalul programului, participanții pot susține un examen scris și oral, în urma căruia pot obține un certificat de competență lingvistică emis de Facultatea de Litere a Universității
Image Description

18:43

Baschet: Andrei Oinaru părăsește Corona Brașov și se transferă la FC Argeș Pitești

FC Argeș Pitești este foarte aproape de a-și completa nucleul de jucători români pentru sezonul următor și a anunțat al treilea transfer al verii, potrivit baschet.ro. Oinaru este unul dintre baschetbaliștii de perspectivă ai României și, la doar 19 ani, în toamna anului trecut, și-a făcut debutul la naționala de seniori, într-o înfrângere cu Norvegia, scor 62-75. El a adunat până în acest moment trei selecții pentru prima reprezentativă și
Image Description

14:56

Andrei Roșu a stabilit un nou record mondial pentru pacienții Hospice Casa Speranței: 30.000 de genuflexiuni în 24 de ore!

Andrei Roșu, sportiv de anduranță, speaker motivațional și susținător neobosit al cauzelor umanitare, a reușit să doboare un record mondial impresionant: 30.000 de genuflexiuni realizate în doar 24 de ore, depășind precedentul record de 27.000 de repetări, deținut de un sportiv britanic. Pe parcursul celor 24 de ore, Andrei a fost concentrat, dar cu un zâmbet larg, conștient că starea mentală pozitivă este, după cum spune chiar el, „motorul imunității
Image Description

13:18

Razie de amploare în Brașov! Peste 140 de mașini verificate, 42 de amenzi aplicate

Polițiștii brașoveni au ieșit pe teren pentru a-i depista pe șoferii care circulă cu mașini modificate ilegal sau în stare tehnică necorespunzătoare. Pe 27 iunie, între orele 19:00 și 24:00, în plin sezon turistic, mai multe echipaje ale Poliției Municipiului Brașov, alături de reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat o amplă acțiune de control. Vizate au fost mașini cu modificări neomologate și cele care nu corespund din punct de
Image Description

12:51

EXCLUSIV Ion Negrilă: Cea mai neglijată greșeală a părinților care poate transforma un copil în agresor la școală!

„Prima situație generatoare de bullying este: mama ta nu este atentă când îi vorbești”, spune profesorul Ion Negrilă în cadrul emisiunii „Interviul Zilei cu Doru Dima”. Această lipsă de atenție parentală, identificată de 30% dintre elevii chestionați în studiul său, poate deveni scânteia care aprinde comportamentele agresive la copii.
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:09

- Olt - Paul Stănescu nu vrea șefia Curții de Conturi. Politicianul PSD infirmă speculațiile din spațiul public

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, infirmă speculațiile apărute în ultimele zile, conform cărora ar fi interesat să ocupe locul de președinte al Curții de Conturi. Politicianul social-democrat spune că rămâne în partid. Politicianul PSD susține că nu a cerut și nu a acceptat nici o funcție publică, spunând că acesta nu este scopul său. Paul Stănescu a declarat că dorește să rămână alături de partid. El a transmis o
Image Description

01:01

- Maramures - Autospecială de Poliție răsturnată în misiune

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în municipiul Constanța, implicând o autospecială a Poliției și un alt autoturism. Incidentul a avut loc în timp ce echipajul de poliție însoțea, cu semnalele acustice și luminoase pornite, o ambulanță care transporta la spital un pacient cu afecțiuni psihice. Conform primelor date, mașina de poliție a fost avariată în proporție de aproximativ 20%. Cei doi polițiști aflați în autospecială
Image Description

00:45

- Olt - Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare se va aplica fără excepții. Declarațiile făcute de Florin Manole, ministrul Muncii

Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru angajații din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepții, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Acesta a precizat că există avizele tuturor ministerelor pentru implementarea unei astfel de măsuri. Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru angajații din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepții, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Acesta a precizat că există avizele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete