Kadîrov ridică greutăți în sala de forță și pune ceceni la podea încercând să arate că nu e pe moarte
Inapoi

Kadîrov ridică greutăți în sala de forță și pune ceceni la podea încercând să arate că nu e pe moarte

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a făcut public un videoclip într-o sală de forță în încercarea de a contracara informațiile din presă că e bolnav și că sănătatea lui se deteriorează rapid, scrie The Guardian. Liderul cecen Ramzan Kadîrov suferă de peste cinci ani de necroză pancreatică, o afecțiune care poate duce la deces, a relatat luni site-ul independent de știri Novaya Gazeta Europe, citând surse anonime de la spitalul prezidențial din Moscova unde ar fi fost acesta tratat. Starea de sănătate a lui Kadîrov îi îngrijorează pe oficialii din jurul său, care au început să lucreze la un plan de succesiune pentru a menține stabilitatea în Cecenia, relatează The Moscow Times. La câteva ore după publicarea articolului, pe canalul de Telegram a lui Kadîrov a fost distribuit un videoclip de 4 minute în care liderul cecen discută despre rolul regiunii sale în războiul din Ucraina. În imagini se pot vedea cadre prim-plan cu Kadîrov, care nu-și mișcă corpul și poate fi auzit vorbind cu dificultate. Oficialii nu au comentat raportul Novaya Gazeta Europe, iar detaliile acestuia nu au putut fi verificate independent. În timpul serii, el a publicat pe rețelele sociale un nou clip din sala de forță. În videoclipul de aproximativ un minut și jumătate, șeful cecen apare îmbrăcat în trening, face exerciții de încălzire, ridică greutăți în timp ce stă întins și face exerciții la aparatele cu scripeți, apoi cu ganterele. Împreună cu el se antrenează alți ceceni. Kadîrov se luptă cu unul dintre ei, întinzându-l pe podea. „O zi plină s-a încheiat cu exerciții fizice și pozitivism”, scrie în mesajul care însoțește videoclipul, fără să se facă vreo referire la boala despre care s-a relatat în presă. „Nu uitați că având grijă de sănătatea voastră faceți o investiție pentru viitor.” Potrivit Novaya Gazeta Europe, medicii l-au diagnosticat inițial pe Kadîrov cu necroză pancreatică acută, o afecțiune gravă care poate duce la deces, în ianuarie 2019. În luna următoare, Kadîrov a anunțat printr-un decret că cedează pentru scurt timp puterile președintelui parlamentului regional, fără a-și dezvălui boala. El a emis un alt decret privind un transfer de putere la fel de scurt în ianuarie 2020. Novaya Gazeta Europe a raportat că starea de sănătate a lui Kadîrov a început să se deterioreze rapid în primăvara anului 2022, fiind nevoit să lipsească de la o serie de apariții televizate. Acest lucru a ridicat și mai multe semne de întrebare privind motivul absenței sale din spațiul public. În septembrie 2023, publicația a relatat că Kadîrov a fost spitalizat la Spitalul Clinic Central de elită din Moscova timp de aproximativ o lună cu insuficiență pulmonară acută, după ce a luat o supradoză de somnifere care l-ar fi ajutat să își aline durerea. Deși medicii au reușit să îi stabilizeze funcția respiratorie la momentul respectiv, rezultatele unui RMN ar fi determinat familia lui Kadîrov să concluzioneze că acesta nu se va putea recupera complet.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

00:58

Sfânta Maria Mare – tradiții, minuni și secrete nespuse ale Adormirii Maicii Domnului. De ce e Ziua Marinarilor în România

Pe 15 august, creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc una dintre cele mai importante sărbători ale anului – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. În tradiția populară, sărbătoarea mai este numită și Uspenia, iar pentru români are și un rol special: este ziua în care este cinstită ocrotitoarea marinarilor. În multe orașe, atât la malul mării, cât și pe malurile Dunării, au loc procesiuni cu icoane, pelerinaje, spectacole artistice și
Image Description

23:07

Cum ai grijă de o pereche de pantofi: reguli simple pentru o viață lungă a încălțămintei tale

O pereche de pantofi pentru bărbați bine întreținută nu doar că arată impecabil, dar poate rezista ani de zile, chiar și în fața unui program agitat. Indiferent dacă vorbim despre pantofi eleganți din piele, pantofi casual sau sneakers, rutina de îngrijire corectă face diferența între o investiție de moment și una pe termen lung. Îngrijirea pantofilor nu este un proces complicat, însă implică atenție la detalii și câteva gesturi simple
Image Description

21:58

Finanțarea proiectelor PNRR: 87% merg mai departe, 13% rămân fără fonduri – anunțul ministrului Cseke Attila

Finanțarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu se oprește pentru investițiile deja aflate în execuție, a declarat joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. În schimb, contractele care nu au început fizic lucrările și nu au decontat niciun euro pentru construcții își vor pierde finanțarea. Cseke Attila a subliniat că proiectele aflate în derulare își vor continua cursul indiferent de stadiul execuției, atât timp
Image Description

21:41

Pensiile speciale în dezbatere – magistrați și judecători CCR vs. pensiile românilor obișnuiți

Ministerul Muncii a pus joi seară în dezbatere publică un proiect de lege care modifică regimul pensiilor speciale. Printre schimbări: Proiectul introduce și posibilitatea pensionării anticipate, dar cu penalizări anuale de 2% până la împlinirea vârstei standard. Judecătorii Curții Constituționale nu intră sub incidența noilor reguli. Potrivit Legii nr. 47/1992, aceștia se pot pensiona indiferent de vârstă, dacă au minimum 25 de ani de activitate juridică sau în învățământul juridic
Image Description

18:39

Incendiu la o locuință din Codlea – acoperișul în flăcări, intervenție cu forțe mărite

Focul a izbucnit la o casă de locuit cu parter și două etaje din localitatea Codlea. Flăcările au cuprins acoperișul locuinței, existând risc de propagare la construcțiile din apropiere. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au fost mobilizate: Șase autospeciale de stingere cu apă și spumă (una aparținând SVSU Codlea), o autocisternă cu apă, o autoscară și un echipaj SMURD. Pompierii acționează pentru localizarea incendiului și protejarea imobilelor aflate în
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:20

- Iasi - Liga Europa: Drita – FCSB 1-3 şi bucureştenii sunt în play-off

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 3-1, formaţia kosovară Drita FK, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al Ligii Europa. Echipa lui Elias Charalambous merge în play-off şi are asigurată cel puţin participarea în grupele Conference League. Bucureştenii au început excelent la Pristina, unde Cisotti a deschis scorul în primul minut, cu o lovitură de cap din centrarea lui Miculescu. În minutul 18 a
Image Description

02:14

- Vrancea - Zi importantă în calendarul ortodox: Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare | Semnificația sărbătorii de la 15 august

Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă. În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite. Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate
Image Description

01:39

- Vrancea - ANUNȚ angajare: SC CEPROINV SA caută ingineri mecanici / TCM

SC CEPROINV SA, cu sediul social în strada Luceafărului, nr. 16, Cartier Mândrești, Municipiul Focșani, telefon 0237.258.890, angajează: CERINȚE: cunoștințe tehnice în domeniul prelucrărilor mecanice, proiectare, mașini CNC.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete