Foștii premieri ai României Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au participat miercuri la parada militară din Beijing, organizată pentru a marca 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Mediafax. În fotografia oficială realizată înaintea evenimentului, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă pot fi observați în spatele președintelui Chinei, Xi Jinping, al liderului rus, Vladimir Putin, și al liderului nord-coreean, Kim Jong-Un. Adrian Năstase a fost însoțit de soția sa, Dana Năstase. „Sunt invitat, în aceste zile, la Beijing, în calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei și a fascismului în al Doilea Război Mondial. Mâine va avea loc o mare paradă militară și o recepție oferită de liderii chinezi”, a anunțat ieri Adrian Năstase pe blogul personal. Parada a fost prezentată de presa chineză drept cea mai amplă desfășurare de forțe din istoria țării. Parada, care a durat 70 de minute, a inclus demonstrații aeriene, defilări ale trupelor și prezentarea celor mai noi arme din arsenalul Chinei: rachete hipersonice, drone de ultimă generație și tancuri modernizate. Momentul a fost văzut ca un prilej pentru Beijing de a-și reafirma statutul militar și geopolitic într-un context internațional tensionat.
Kim Jong Un, Xi Jinping și Vladimir Putin s-au reunit la summitul din China, unde au participat la cea mai mare paradă militară din istoria Beijingului, iar Trump transmite un mesaj. Președintele Donald Trump i-a acuzat marți seară pe liderii Chinei, Coreei de Nord și Rusiei de conspirație împotriva Statelor Unite, în timp ce aceștia se adunau la Beijing pentru o paradă militară de amploare. Preşedintele american Donald Trump a
.
El indică soluția: reducerea aparatului administrativ sau reorganizarea locală, inclusiv desființarea unor unități administrative nejustificate. Astfel, primăriile ar putea funcționa cu o echipă mai mică, iar eficiența lor administrativă ar crește pe termen lung.
Premierul Ilie Bolojan spune că multe primării nu își pot acoperi cheltuielile cu personalul, fiind susținute integral din bugetul de stat. Situația este dificilă pentru administrațiile locale, care trebuie să facă față unor cheltuieli fixe mari, în
.
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a adresat luni seară plenului reunit al Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea Guvernului pe cinci dintre cele șase proiecte din pachetul 2 de măsuri fiscale. El a afirmat că reformele vor merge înainte doar cu sprijinul colegilor din cabinet și al Parlamentului.
”Voi continua să spun oamenilor adevărul, fără să cosmetizez realitatea, nu voi vinde iluzii şi speranţe deşarte. Atât timp cât voi avea sprijinul colegilor mei din
.
Premierul Ilie Bolojan a amenințat cu demisia în cadrul ședinței coaliției de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR de duminică seară. El a condiționat rămânerea în funcție de adoptarea unei reforme în administrația locală, care să conducă la concedierea a cel puțin 17.000 de funcționari, despre care spune că reprezintă un aparat prea stufos. Atmosfera a fost tensionată.
Problema a început de la calculul concedierilor. Inițial, marți, coaliția, inclusiv Bolojan, a convenit o metodă propusă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.