Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, împreună cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), anunță semnarea Acordului de finanțare în vederea implementării unui instrument financiar în valoare de peste 29 milioane euro, de tip garanție plafonată combinată cu grant, finanțat din Programul Regiunea Centru 2021 – 2027, pentru susținerea investițiilor IMM-urilor din Regiunea Centru. Conform acordului de finanțare, instrumentul financiar va contribui la îndeplinirea Obiectivului de politică 1 „O Europă mai competitivă și mai inteligentă prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale”, se subscrie Obiectivului Specific 1.3. „Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive” și vizează susținerea Priorității 1 a PR Centru: „O regiune competitivă prin inovare și întreprinderi dinamice pentru o economie inteligentă”. Contribuția Programului Regiunea Centru 2021-2027 la Fondul Specific GARANȚII IMM CENTRU pe care îl va derula FNGCIMM, prin instrumentul financiar de tip garanție de portofoliu plafonată combinat cu grant într-o operațiune unică, este în valoare de 29,411 milioane euro, constituită din fondul alocat pentru GARANȚII de minim 25.000.000 euro și fondul alocat pentru GRANTURI a cărui valoare poate fi de maxim 4.411.765 euro. Instrumentul financiar propus va acoperi și va reduce substanțial costurile de finanțare pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii, după caz. Prin combinarea garanțiilor ce vor acoperi până la 80% din fiecare tranzacție, cu granturi (subvenție de dobândă și subvenție de capital), IMM-urile vor putea accesa credite în condiții mai favorabile, ceea ce va sprijini modernizarea, investițiile în tehnologie și dezvoltarea durabilă a afacerilor. „Prin acest instrument financiar, IMM-urile vor beneficia de sprijin pentru inovare, diversificarea produselor și serviciilor, adoptarea de tehnologii moderne și creșterea competitivității, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem regional dinamic și adaptat cerințelor pieței locale și internaționale. Ne dorim să asigurăm IMM-urilor din Regiunea Centru acces real la finanțare, reducând barierele actuale și încurajând mai cu seamă investițiile. Instrumentele financiare propuse, cu efect de multiplicare ridicat, reprezintă un sprijin concret pentru dezvoltarea mediului de afaceri regional”, a declarat domnul Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM. Impactul estimat prevede susținerea a cel puțin 70 de IMM-uri până la finalul anului 2029, acordându-se prioritate solicitărilor de sprijinire a activităților inovatoare și a investițiilor în domeniul tehnologiei. Beneficiarii eligibili sunt IMM-uri cu sediul/ punct de lucru în Regiunea Centru, cu o vechime minimă de 1 an, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate aprobate de AM PR Centru și care contractează un împrumut pentru investiți sau pentru capital de lucru de la unul dintre intermediarii financiari participanți. Instrumentul financiar este conceput în conformitate cu regulamentele europene privind ajutoarele de minimis și este complementar altor programe naționale de sprijin, precum PoCIDIF și PNRR. Instrumentul financiar combinat cu grant într-o operațiune unică, care urmează să fie acoperit din alocarea PR Centru 2021-2027, este disponibil beneficiarilor finali de la momentul operaționalizării sale până la data de 31.12.2029. Subvenția de capital, care este legată de suma plătită până la data limită, poate fi acordată și ulterior acestei date. Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicatia PRoCentru disponibilă pe Android sau iOS.
Cadrele didactice din județul Covasna pregătesc un protest în fața Prefecturii din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 12:00, în data de 2 septembrie. Anunțul a fost făcut de conducerea Sindicatului Liber al Învățământului.
Potrivit informațiilor, la pichetarea Instituției Prefectului vor participa aproximativ 300 de cadre didactice, care își exprimă nemulțumirea față de schimbările propuse.
Conform newsbv.ro, acțiunea este programată să se desfășoare încadru normal, fără incidente majore, iar organizatorii speră să fie
.
România se află pe locul patru între țările europene cu cele mai ieftine locuințe, având un preț mediu de 1.676 EUR/mp în 2024, în creștere cu 11,5% față de 2023, potrivit Deloitte Property Index 2025.
Luxemburg este cea mai scumpă țară, cu 8.760 EUR/mp în 2024. În ansamblu, 18 dintre cele 28 de țări analizate au avut creșteri de prețuri; cele mai mari creșteri au fost în Polonia (+19,3%) și Albania
.
El a subliniat că schema de plafonare rămâne în vigoare până la 31 martie 2026, adică până la sfârșitul sezonului rece, iar progresele Romgaz și Transgaz au dus la scăderi la prețul gazelor, în unele cazuri chiar sub plafon.
Rămân în vigoare toate schemele de sprijin pentru termoficare, pentru orașele cu propriul sistem de distribuție a agentului termic, precum și ajutoarele pentru venituri mici, fie pentru încălzire cu lemne sau cu
.
Creșteri minore ale marjei de negociere a apartamentelor în orașele din România în al doilea trimestru din 2023
Marja de negociere pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut ușor în unele orașe din România în al doilea trimestru din acest an, conform datelor publicate de imobiliare.ro, notează economica.net. În anumite zone, proprietarii sunt mai dispuși să ofere reduceri mai mari pentru a închide tranzacțiile.
Potrivit sursei, în București, timpul mediu pentru găsirea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.