Înapoi la știri

Punctul de Trecere a Frontierei Cenad-Kiszombor, închis odată cu aderarea României la Spațiul Schengen

01 Jan 2025
3 minute min
Ion Ionescu

Punctul de Trecere a Frontierei Cenad-Kiszombor, închis odată cu aderarea României la Spațiul Schengen

Punctul de Trecere a Frontierei de la Cenad-Kiszombor, care face legătura între România și Ungaria, a intrat în istorie noaptea trecută, când România a devenit oficial parte a Spațiului Schengen. Momentul a fost marcat de intonarea imnurilor naționale ale României, Ungariei și al Uniunii Europene, odată cu ridicarea barierelor și închiderea gheretelor de control.

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, prezent la acest eveniment, a declarat: "Este un moment așteptat de noi de mult timp, încă din 2007, când am intrat în Uniunea Europeană. Drumul a fost presărat cu multe frustrări și umilințe. În ciuda faptului că am avut toate condițiile îndeplinite pentru aderare, rațiuni politice au întârziat acest moment. Trebuie să apreciem eforturile celor de la Ministerul de Interne și colaborarea cu colegii din Ungaria.”

Publicitate

O mică ceremonie a avut loc în punctul de trecere, unde polițiștii români și maghiari au ciocnit un pahar de șampanie. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu, prezent la acest moment istoric, a menționat: "Îmi amintesc de evenimentul din 2007 când România a intrat în Uniunea Europeană, un moment aproape incredibil. Acum, după 18 ani, celebrăm atât intrarea noastră în UE cât și aderarea la Spațiul Schengen.”

Clădirea care a găzduit activitatea polițiștilor de frontieră a fost închisă solemn, având un centru de comandă al poliției încă în funcțiune în interior. Cetățenii vor simți o diferență semnificativă la călătoriile dintre România și celelalte state membre Schengen, acestea urmând să fie similare călătoriilor interne. De asemenea, în perioada următoare, se vor efectua controale prin sondaj, în limita a 30 de kilometri de la frontieră, atât în România, cât și în Ungaria.

Alte postari din Social
Social

Anual, peste 25.000 de copii se nasc prematur în România

Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România în fiecare an, iar aproximativ unul din trei poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă afecțiune pulmonară cronică asociată prematurității, avertizează medicii. Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România, în fiecare an, iar aproximativ unul din trei dintre aceștia poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă boală pulmonară cronică asociată prematurității.

Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Social

Poliția Braşov, precizări despre sistemul e-SIGUR. Unde trebuie trimis formularul după o amendă pentru viteză

Poliția Braşov îi informează pe participanții la trafic că formularul privind identificarea persoanei care a condus un autovehicul surprins de sistemul e-SIGUR depășind limita legală de viteză nu trebuie depus la sediul inspectoratului de poliție, serviciul rutier sau altor subunități de poliție. Potrivit autorităţilor, documentul trebuie trimis direct către Centrul de Monitorizare Automată a Traficului Rutier, la adresa menționată în notificarea primită.

Social

SAJ Brașov a primit o ambulanță dotată cu incubator neonatal, în valoare de 110.000 de euro

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Braşov a primit ca donaţie o ambulanţă complet echipată, dotată inclusiv cu incubator neonatal, în valoare de 110.000 de euro, pentru a sprijini intervenţiile medicale de urgenţă şi transportul în siguranţă al pacienţilor, inclusiv al nou-născuţilor care necesită îngrijiri speciale. Ambulanţa a fost achiziţionată prin intermediul Crucii Roşii şi este dotată cu echipamente medicale moderne, inclusiv incubator neonatal, contribuind la creşterea capacităţii de intervenţie a echipelor medicale care răspund zilnic urgenţelor din judeţul Braşov, inclusiv în zonele greu accesibile..

Acasa Recente Radio Județe