Înapoi la știri

Românii așteaptă decizii privind pensiile din cauza blocajelor administrative

15 Oct 2024
2 minute min
Simona Stan

Românii așteaptă decizii privind pensiile din cauza blocajelor administrative

Românii așteaptă de mai bine de o lună să afle dacă vor putea ieși la pensie și ce venituri vor avea, deoarece dosarele lor se află blocate în birourile Direcțiilor Județene de Pensii. Acestea nu pot fi procesate din cauza nefuncționalității noului software destinat calculului pensiilor.

Casa Națională de Pensii a informat că implementarea acestui program informatic se desfășoară treptat și că, din luna octombrie, ar trebui să fie funcțional și pentru viitorii pensionari. Problemele au început după 1 septembrie, când a intrat în vigoare noua Lege a pensiilor, care a schimbat semnificativ atât modul de calcul al pensiilor, cât și criteriile pentru perioadele de contribuție.

Publicitate

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au explicat că adaptarea noii legislații în software-ul utilizat de instituție va fi realizată în mai multe etape, conform unui contract cu firmele care dezvoltă programul informatic. "Contractul a prevăzut etape distincte pentru realizarea soluțiilor informatice, în funcție de evoluția Legii nr. 360/2023, ultima etapă fiind programată pentru octombrie 2024," a precizat CNPP.

Deși nu se cunoaște numărul exact al dosarelor aflate în așteptare, Casa Națională de Pensii a menționat că "în prezent se desfășoară activitățile specifice pentru implementarea tuturor funcționalităților aplicațiilor informatice. După finalizarea acestora, vom putea furniza informații cu privire la numărul dosarelor de pensie înregistrate după 1 septembrie 2024."

Alte postari din Social
Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe