Înapoi la știri

Brașov va găzdui Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2027

08 Jun 2024
2 minute min
Elena Dumitrescu

Brașov va găzdui Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2027

Brașov a fost ales, vineri, pentru a găzdui ediția a XVIII-a de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2027. Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), desfășurată la Palatul Parlamentului din București.

Spyros Capralos, președintele EOC, a declarat într-o conferință de presă că "validarea candidaturii este o continuare a tradiției începute în 2013 când orașul Brașov a găzduit de asemenea FOTE de iarnă."

Publicitate

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a menționat că Brașov beneficiază de infrastructura necesară încă din 2013, dar aceasta va fi îmbunătățită cu sprijinul Guvernului pentru ca ediția 2027 a FOTE să fie organizată în cele mai bune condiții.

Guvernul a aprobat, joi, prin memorandum, depunerea candidaturii României pentru a organiza cea de-a XVIII-a ediție de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, la Brașov, în 2027. Potrivit Executivului, bugetul total estimat este de 17,5 milioane de euro, "acoperind cheltuieli de organizare și modernizare a infrastructurii sportive, finanțate din subvenții EOC, bugetul de stat, bugetele locale, taxe de participare și sponsorizări."

FOTE se desfășoară bianual, în ediții de vară și iarnă, sub egida Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și Comitetului Internațional Olimpic (CIO), având o durată de maximum opt zile și reunind tineri din 50 de țări europene.

Alte postari din Sport
Sport

Man City reject Barcelona's £38.5m bid for Rodri - bbc.com

Image source, Getty ImagesImage caption, Rodri has made almost 200 appearances since joining Manchester City from Atletico Madrid in 2019 Manchester City have rejected an opening offer of £38.5m from Barcelona for midfielder Rodri. City are open to selling the Spaniard, but would demand more than £60m.

Acasa Recente Radio Județe