Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în urmă cu puțin timp la intersecția dintre Strada Stadionului și Avram Iancu. Conform primelor informații, în zonă s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție și SMURD, dar și o autospecială de descarcerare. Martorii au declarat că impactul a fost puternic, iar una dintre persoanele implicate ar fi rămas prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii. Din acest motiv, pompierii intervin cu autospeciala de descarcerare pentru eliberarea victimei. În urma accidentului, traficul rutier este extrem de aglomerat, circulația fiind îngreunată pe ambele sensuri de mers. Polițiștii dirijează traficul și recomandă șoferilor să evite zona intersecției Strada Stadionului – Avram Iancu și să folosească rute alternative.
Sindicatele acuză executivul condus de Ilie Bolojan că pregătește „cel mai mare val de concedieri din ultimii 30 de ani” și avertizează că vor declanșa greva generală dacă nu se renunță la măsurile anunțate. Prima etapă ar urma să fie o grevă de avertisment, ce presupune întreruperea activității timp de două ore în toate primăriile și instituțiile publice din țară. Dacă negocierile nu vor aduce un rezultat favorabil, sindicatele spun
.
Autoritățile fac miercuri dimineața 47 de percheziții în Capitală și în opt județe din țară într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la peste 90 de milioane de lei. Potrivit unor surse judiciare citate de Gândul, ar fi vorba de firma Automobile Leasing, o marcă a Rombrac Automobile SRL, înființată în 2015, al cărei proprietar este Gigi Bracaci, din Galați. Firma se prezintă drept „unul dintre cei mai
.
Intervenție cu succes pentru pompierii din Făgăraș, în această dimineață. Salvatorii au fost chemați de urgență în cartierul Combinat, în apropierea blocului 6, după ce un cal a căzut într-un canal lăsat descoperit. Echipajul de intervenție a acționat cu autoscara, reușind să scoată animalul în siguranță. Din fericire, animalul nu a suferit răni și a fost eliberat teafăr.
.
Sâmbătă, 06 septembrie2025, locuitorii comunei Vulcan sunt invitați să participe la o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE), desfășurată în parteneriat de către Organizația ECOTIC, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov și Eco Civica Center. Campania are scopul de a sprijini comunitățile să scape corect și responsabil de echipamentele electrice uzate, care pot deveni periculoase pentru mediu dacă sunt aruncate la întâmplare. Locație: În centrul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.