Înapoi la știri

HOSPICE Casa Speranței sărbătorește 34 de ani de activitate în România

21 Apr 2026
3 minute min
Simona Stan

Miercuri, 22 aprilie, HOSPICE Casa Speranței marchează 34 de ani de la înființare în România. Cu această ocazie, organizația din Brașov va organiza un eveniment special pentru public, care va include un gest simbolic menit să lumineze vârful Tâmpei, conform HOSPICE Casa Speranței.

👉 Iluminarea simbolică a Tâmpei și deschiderea sediului pentru comunitate

În seara zilei de miercuri, literele de pe Tâmpa vor străluci în verde, simbolizând „o lumină care spune o poveste veche, începută de peste mări și țări: despre grijă și despre demnitate, despre timp alinat, despre speranță în fața unui diagnostic incurabil”. HOSPICE Casa Speranței va deschide porțile sediului său între orele 10:00 și 12:00, invitând comunitatea să vină și să afle mai multe despre activitățile sale.

Publicitate

„Dacă v-ați întrebat vreodată cum arată locul în care își recâștigă demnitatea cei peste 5.500 de bolnavi anual alături de familiile lor, vă invităm să veniți. Să vedeți, să întrebați, să cunoașteți”, au declarat reprezentanții organizației. Cei interesați sunt încurajați să vină individual sau în grupuri, contactându-i în privat pentru detalii.

👉 Contribuțiile organizației în sprijinul pacienților și familiilor

Fondată de Graham Perolls, HOSPICE Casa Speranței a adus alinare pentru peste 60.000 de pacienți, atât copii, cât și adulți, care suferă de boli incurabile. De asemenea, organizația a oferit sprijin pentru peste 120.000 de membri ai familiilor acestora, asigurându-le o viață demnă până în ultima clipă.

„Această zi nu este doar a noastră – a celor care lucrăm. Este o zi despre toți cei care au trecut pragul nostru, despre cei care au sprijinit, care au ajutat și au fost ajutați. Noi suntem aici de 34 de ani datorită vouă. Vă așteptăm!”, au adăugat reprezentanții HOSPICE Casa Speranței.

Alte postari din Evenimente
Evenimente

Lucrări anunţate de Compania Apa Brașov pentru astăzi, 23 iulie 2026

Compania Apa Brașov informează cetățenii cu privire la intervențiile programate pentru ziua de joi, 23 iulie 2026, ce vizează lucrări şi reparaţii la reţeaua de apă, pe mai multe străzi din municipiu, dar şi în zone din judeţ. Aceste lucrări pot genera întreruperi temporare ale alimentării cu apă sau alte disconforturi, iar cetățenii sunt rugați să ia măsuri de prevenție corespunzătoare.

Evenimente

A fost anunțată perioada de organizare a Oktoberfest Brașov 2026

Evenimentul ajunge în acest an la ediția a XVI-a și este organizat de Asociația European Events and Festivals, aceeași organizație care a lansat festivalul în 2009 și l-a dezvoltat, de-a lungul celor 15 ediții, într-unul dintre cele mai importante evenimente tematice din Transilvania. Organizatorii au anunțat că ediția din acest an se va desfășura în perioada 27 august – 6 septembrie 2026, pe strada Turnului, lângă Parcul Tractorul din Brașov.

Evenimente

VIDEO Momentul când un agresor sexual este prins la Braşov. Are de executat 8 ani de închisoare

Un agresor sexual a fost prins la Braşov, are de executat 8 ani de închisoare. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, au acționat la data de 21 iulie a.c., pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis de Curtea de Apel Alba Iulia, în baza mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din municipiul Târnăveni, județul Mureș.

Acasa Recente Radio Județe