Înapoi la știri

Ministerul Educației investește peste 70 de milioane de euro în căminele studențești

02 Nov 2024
2 minute min
Elena Dumitrescu

Ministerul Educației investește peste 70 de milioane de euro în căminele studențești

Ministerul Educației a anunțat vineri seara că va investi 70.303.568 de euro în căminele studențești și în dezvoltarea infrastructurii universitare din România. Această sumă face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca scop modernizarea și construirea unor noi spații de cazare pentru studenți.

În cadrul procesului de evaluare tehnică și financiară, Ministerul a finalizat două apeluri de proiecte, care au vizat atât modernizarea infrastructurii existente, cât și crearea de noi locuri de cazare pentru studenți. Dintre cele două apeluri, primul a alocat 27.275.000 euro pentru îmbunătățirea spațiilor universitare, dintre care 17.285.000 euro vor fi destinați spațiilor de recreere și lectură, iar 9.990.000 euro pentru cămine. Al doilea apel, dedicat construcției de noi campusuri, va beneficia de 43.028.568 euro.

Publicitate

Conform documentelor de apel, cei care au avut proiectele admise la finanțare au posibilitatea de a depune contestații în termen de două zile lucrătoare de la primirea evaluărilor, prin intermediul platformei informatice special concepute. După finalizarea acestei etape, va urma procesul de contractare.

Această inițiativă va permite crearea a 10.244 de locuri de cazare pentru studenți în 30 de instituții de învățământ superior de stat din 13 centre universitare.

Alte postari din Social
Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Social

Anual, peste 25.000 de copii se nasc prematur în România

Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România în fiecare an, iar aproximativ unul din trei poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă afecțiune pulmonară cronică asociată prematurității, avertizează medicii. Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România, în fiecare an, iar aproximativ unul din trei dintre aceștia poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă boală pulmonară cronică asociată prematurității.

Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Acasa Recente Radio Județe