Înapoi la știri

Programul Dam Click pe România 2024 aduce 4.000 de calculatoare în şcoli

10 Nov 2024
2 minute min
Ion Ionescu

Programul Dam Click pe România 2024 aduce 4.000 de calculatoare în şcoli

Programul Dam Click pe România 2024, inițiat de Asociația Ateliere Fără Frontiere, a lansat două apeluri de proiecte, având ca scop digitalizarea educației în România. La finalul acestei ediții, 4.000 de computere își vor găsi locul în 287 de unități școlare și organizații educaționale care activează în comunități defavorizate.

Scopul principal al acestui program este reducerea decalajului educațional prin dotarea cu infrastructură digitală a instituțiilor de învățământ din zonele rurale și urbane marginalizate, inclusiv grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale și instituții publice cu caracter social.

Publicitate

În urma celui de-al doilea apel, care a avut loc între 20 septembrie și 18 octombrie 2024, 135 de organizații din întreaga țară vor beneficia de 2.000 de calculatoare recondiționate. Aceste computere vor ajunge astfel la peste 21.500 de beneficiari, având în vedere ambele apeluri.

Selecția organizațiilor câștigătoare s-a realizat printr-un proces de jurizare. Partenerii și echipa programului au evaluat fiecare aplicație, notându-le pe o scară de la 1 la 10, conform unei grile de evaluare care a analizat sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare.

În județul Brașov, Școala Gimnazială Rupea și Liceul "Petru Rareș" din Feldioara sunt printre instituțiile câștigătoare care vor primi computere destinate elevilor.

Calculatoarele oferite în cadrul acestui program sunt echipamente IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le colectează de la companii și organizații, care sunt ulterior recondiționate de persoane din grupuri vulnerabile și dezavantajate, angajate în Educlick, un atelier de inserție socio-profesională al asociației.

Alte postari din Social
Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Social

Anual, peste 25.000 de copii se nasc prematur în România

Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România în fiecare an, iar aproximativ unul din trei poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă afecțiune pulmonară cronică asociată prematurității, avertizează medicii. Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România, în fiecare an, iar aproximativ unul din trei dintre aceștia poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă boală pulmonară cronică asociată prematurității.

Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Acasa Recente Radio Județe