Înapoi la știri

RROMA FILM FESTIVAL - ediția a II-a a avut loc la Brașov

04 Sep 2024
4 minute min
Maria Popescu

RROMA FILM FESTIVAL - ediția a II-a a avut loc la Brașov

Între 30 august și 1 septembrie 2024, Cetatea Brașovului a găzduit a doua ediție a RROMA FILM FESTIVAL, un eveniment dedicat promovării culturii rome, ce a avut loc la Centrul Cultural Reduta, Centrul Cultural al Comunei Augustin și în Parcul Primăriei Augustin. Participanții s-au bucurat de o selecție diversificată de scurtmetraje de la cineaști din 9 țări, dar și de filme de lungmetraj apreciate pe plan internațional și de un program muzical variat, de la jazz la muzică tradițională.

Această ediție a festivalului a adus omagiu unor personalități importante din cultura romă, printre care jazzman-ul Django Reinhardt, artistul Johnny Răducanu, actrița Rona Hartner, și marele actor Alain Delon, cunoscut pentru rolul său din filmul "Le Gitan" din 1975. Juriul festivalului a fost condus de regizorul și jurnalistul Rudy Moca, cunoscut pentru realizarea primei piese de teatru din România în limba romani, alături de regizoarea scoțiană Linda Mc Cairns, compozitorul Mădălin Voicu și actorul Sorin Mihai, câștigător al premiului pentru interpretare masculină în 2023.

Publicitate

Deschiderea festivalului a fost marcată de o dublă lansare de carte la Centrul Cultural Reduta, unde Rudy Moca a prezentat lucrările "Un om, o viață, un destin" și "Noblețea unei identități", iar regizoarea albaneză Enxhi Rista a lansat volumul "Poetici și estetici în cinematografia albaneză și balcanică", ce include un capitol dedicat culturii rome.

La gala de deschidere s-a proiectat un film dedicat lui Django Reinhardt, au fost prezentate fragmente din spectacolul "Johnny - Mr. Jazz of Romania" cu Michael Cretu și Rudy Moca și a avut loc un recital extraordinar de gipsy jazz susținut de Michael Cretu Trio. De asemenea, Michael Cretu, nepom al lui Johnny Răducanu, a prezentat și scurtmetrajul "300 Roma Tears - Johnny's Legacy".

A doua zi, Centrul Cultural al Comunei Augustin a fost locul unde s-au prezentat scurtmetrajele din competiție, majoritatea cu prezența autorilor și actorilor. Printre oaspeți s-au numărat regizori din Italia, Grecia, Norvegia și Albania. Proiecțiile au fost urmate de un concert al Fanfarei Transilvania, care a animat atmosfera din parc, însoțit de un foc de tabără și o expoziție gastronomică.

Ziua a treia a început cu proiecția specială a filmului "300 Roma Tears - Johnny's Legacy" și a continuat cu un masterclass susținut de Michael Cretu, ce a abordat cultura romă în perspectiva europeană. În urma deliberărilor, juriul a anunțat câștigătorii festivalului, iar festivitatea de premiere a fost acompaniată de un recital al lui Elvis Romano, care a oferit o interpretare originală a unor hituri de rock and roll, cu versuri în limba romani.

Alte postari din Social
Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe