Înapoi la știri

Un număr record de firme radiate în România în primele nouă luni din 2024

11 Nov 2024
2 minute min
Elena Dumitrescu

Un număr record de firme radiate în România în primele nouă luni din 2024

În primele nouă luni ale anului 2024, un total de 59.056 de firme au fost radiate la nivel național, ceea ce reprezintă o creștere de 23,41% față de aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Municipiul București a înregistrat cele mai multe radieri, cu 9.089 de firme radiate, ceea ce reprezintă o creștere cu 15,05% comparativ cu intervalul de referință din anul anterior. De asemenea, județele Cluj (2.935, +24,79%), Timiș (2.390, +13,43%), Constanța (2.282, +5,84%), Dâmbovița (2.226, +72,16%), Iași (2.089, +19,3%) și Ilfov (2.019, +24,02%) au fost printre cele mai afectate în ceea ce privește radierile.

Publicitate

Pe de altă parte, cele mai puține radieri s-au înregistrat în județele Ialomița (398 firme, +38,19% față de anul trecut), Călărași (400, +2,56%), Giurgiu (427, +14,17%), Teleorman (464, +7,16%) și Covasna (476, +36,39%). Creșterile semnificative ale radierilor s-au remarcat în județele Harghita (+79,05%), Dâmbovița (+72,16%) și Maramureș (+69,62%). De notat este și faptul că nu s-a consemnat nicio scădere a numărului de radieri în niciun județ până la sfârșitul lunii septembrie.

Pe categorii de activitate, cele mai multe radieri s-au înregistrat în sectorul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, precum și în repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au consemnat 13.506 radieri, o creștere de 12,28% față de perioada similară din anul precedent. Alte domenii afectate au fost agricultura, silvicultura și pescuitul (6.450 radieri, +80,02%) și activitățile profesionale, științifice și tehnice (5.049, +20,85%).

Alte postari din Social
Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Social

Anual, peste 25.000 de copii se nasc prematur în România

Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România în fiecare an, iar aproximativ unul din trei poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă afecțiune pulmonară cronică asociată prematurității, avertizează medicii. Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România, în fiecare an, iar aproximativ unul din trei dintre aceștia poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă boală pulmonară cronică asociată prematurității.

Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Acasa Recente Radio Județe