Consultarea publicului despre noul Plan Urbanistic General al Brașovului
Noul Plan Urbanistic General (PUG) al Brașovului este disponibil pentru consultare publică pe site-ul primăriei până pe 20 noiembrie. Acest PUG introduce diverse restricții și propuneri care vizează dezvoltarea urbanistică, îmbunătățirea circulației, reducerea poluării și măsuri pentru protejarea patrimoniului construit, în special în zonele protejate precum Centrul - Cetate și Schei - Warthe.
Printre propunerile arhitecților și urbanistilor se numără și deschiderea Palatului Știrbei pentru publicul larg, un imobil ce a fost în proprietate privată timp de mulți ani. Conform documentației, Palatul este situat pe strada Crișan, într-o zonă protejată. Edificiul a fost construit în anul 1922 de Barbu Știrbey, un apropiat al regelui Ferdinand. După naționalizare, acesta a fost transformat în „Palatul pionierilor”.
În 2005, Palatul a fost retrocedat, ulterior fiind vândut companiei Vectra. Imobilul a fost scos la vânzare în 2018, în urma insolvenței companiei Vectra, care îl deținea. Aceasta era depus în gaj la BCR pentru un credit de aproximativ 14 milioane de lei, iar compania Comprest, care aparține aceleași familii care deține Vectra SA, a achiziționat creanța, eliberând astfel imobilul de sarcini.
La sfârșitul anului trecut, Ministerul Culturii și Primăria Brașov au refuzat să își exercite dreptul de preemțiune pentru achiziția Palatului Știrbei. La începutul lui 2019, imobilul a fost cumpărat de compania Comprest, deținută de omul de afaceri brașovean Marcel Butuza, pentru suma de 19 milioane de lei. Palatul este situat într-un parc dendrologic de 84.000 de metri pătrați, care adăpostește numeroase plante rare, fiind astfel o zonă de interes atât cultural, cât și ecologic.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail