Marcel Ciolacu propune indexarea anuală a pensiilor în România
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la președinția României, a declarat că susține indexarea anuală a pensiilor din sistemul public, conform noului mecanism propus de Legea pensiilor. Scopul acestei propuneri este de a oferi pensionarilor un sprijin financiar adecvat, astfel încât pensiile să le asigure un trai decent.
"Cred în necesitatea indexării anuale a pensiilor, având în vedere că noua Lege a pensiilor asigură sustenabilitatea pe termen lung a acestui sistem. Estimăm că pensia medie va ajunge la 810 euro în 2029, iar pensia minimă va fi de 415 euro", a menționat Ciolacu.
Pe lângă reformele privind pensiile, echipa PSD a pregătit măsuri care vizează și salariații. Ciolacu a precizat că partidul va milita pentru adoptarea unui Pact European pentru Stabilitatea Salariului Minim în cadrul Uniunii Europene. Această inițiativă are ca scop reducerea diferențelor de nivel de trai între cetățenii statelor membre.
Se estimează că, prin implementarea acestui mecanism, salariul minim brut va ajunge la 1.300 de euro pe lună până în 2029. În plus, PSD intenționează să propună măsuri pentru diminuarea impozitării pe muncă, cu scopul de a îmbunătăți condițiile economice pentru angajați.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail